Trimite e-mail | Printeaza
IT
26.10.2017

15 companii au semnat cererea privind crearea primului Parc IT în Moldova

15 companii au semnat cererea privind crearea primului Parc IT în Moldova

Cincisprezece companii IT din Republica Moldova au semnat o Cerere adresată Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) privind înființarea primului Parc IT ”Moldova IT Park”.
 
În cadrul ceremoniei de semnare a cererilor, organizată la Centrul de Excelență în Domeniul TIC ”Tekwill”, Ana Chirița, director Executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC, a menționat că scopul principal al proiectului este de a crea premise pentru dezvoltarea industriei tehnologiei informației, crearea locurilor de muncă noi, precum și atragerea investițiilor locale și străine. ”Toți colegii care au semnat astăzi cererea își doresc, în fond, ca ”MOLDOVA IT PARK” să devină un proiect util și eficient, generator de conținutul digital bogat şi servicii informaționale performante, care, la rândul lor, ar putea să sporească nivelul de competitivitate economică şi să crească nivelul de bunăstare a populației”, a punctat  Ana Chirița.
 
Andrei Cușca, șeful Direcției politici și reglementări în domeniul societății informaționale și economiei digitale din cadrul MEI, a specificat că după recepționarea Cererii privind crearea „Moldova IT Park”, Ministerul Economiei și Infrastructurii are la dispoziție 30 de zile pentru examinarea pachetului de documente și luarea deciziei privind lansarea procedurii de creare a parcului IT.
 
”În cazul în care documentele prezentate vor corespunde cerințelor Legii cu privire la parcurile pentru tehnologi informației, Ministerul Economiei și Infrastructurii va elabora proiectul Hotărârii de Guvern privind crearea parcului, îl va aviza în modul stabilit și îl va prezenta Executivului pentru aprobare, însoțit de Regulamentul  privind organizarea și funcționarea administrației parcului și Regulament privind modul de înregistrare a rezidenților parcului, precum și va informa solicitanții despre inițierea creării parcului IT”, a subliniat Cușca.
 
Proiectul „Moldova IT Park” are drept obiective furnizarea de mecanisme de consultanță și sprijin pentru noile firme IT, creșterea volumului investițiilor în activitățile companiilor IT rezidenți ai parcului, a numărului de produse IT inovative create de rezidenții parcului, stabilirea de parteneriate internaționale pentru transferul de cunoștințe și tehnologie în domeniul IT, inclusiv prin implicarea unor profesioniști IT străini.
 
Cererea depusă la Ministerul Economiei și Infrastructurii a fost semnată de ALFASOFT SRL, ICS ES TECHNOSOFT SRL, ESEMPLA SYSTEMS SRL, IM FBS-GROUP SRL, IM INTHER SOFTWARE DEVELOPMENT SRL, INVENSIS SOFT SRL, META-SISTEM SRL, NOCSOFT SRL, ICS QSYSTEMS SRL, RITLABS SRL, SIMPALS DEV SRL, SIMPALS STUDIO SRL, STARLAB SRL, ICS SWITCHOVER SRL, WEBTECH SRL.
 
Elementul cheie al Legii cu privire la parcurile pentru tehnologia informației îl constituie implementarea modelului inovativ de impozitare prin aplicarea unui impozit unic în mărime de 7% pentru rezidenții parcurilor IT, cu mecanisme simple şi clare de administrare. Parcurile vor oferi un regim „virtual de funcționare”, iar rezidenții vor putea realiza genurile sale de activitate și face uz de facilitățile acordate, chiar și din propriile oficii sau reședințe, după o înregistrare corespunzătoare. Acest lucru va permite legalizarea afacerilor, a salariilor și, în final, creșterea bazei impozabile de pe o industrie cu o valoare adăugată înaltă și cu locuri de muncă cel mai bine plătite, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus