Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.09.2017

Viceministrul Daniela Morari l-a primit pe Ambasadorul României, Daniel Ioniţă

Viceministrul Daniela Morari l-a primit pe Ambasadorul României, Daniel Ioniţă

La 13 septembrie curent, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Daniela Morari, a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

În cadrul acesteia au fost discutate aspecte ale cooperării bilaterale pe dimensiunea integrării europene în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral, viceministrul Daniela Morari informând despre priorităţile cooperării RM-UE, inclusiv în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic din luna noiembrie curent.

Potrivit MAEIE, ambasadorul Daniel Ioniţă a reiterat determinarea României de a continua oferirea sprijinului Republicii Moldova atât pentru realizarea angajamentelor ce derivă din Acordul de Asociere RM-UE, cât şi susţinerea demersurilor RM în dialogul cu instituţiile şi statele membre UE. În context, interlocutorii au realizat un schimb de opinii privind modalităţile de aprofundare a cooperării în domeniile prioritare stabilite atât la nivelul Comisiei interguvernamentale Republica Moldova – România pentru integrare europeană, cât şi în cadrul recentelor interacţiuni dintre co-preşedinţii acestei Comisii, viceministrul Daniela Morari şi Ministrul delegat pentru afaceri europene al României Victor Negrescu.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus