Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-09-11/11-800-de-igarete-nedeclarate-depistate-de-vame-i-in-ultimele-24-de-ore-50429.html
Data: Sep 11, 2017 (18:16)

11 800 de țigarete nedeclarate, depistate de vameși în ultimele 24 de ore

Două tentative de trecere peste frontiera vamală a produselor de tutungerie nedeclarate au fost prevenite de vameși în doar 24 de ore, fiind reținute în total 11 800 de țigarete destinate comercializării neautorizate în spațiul comunitar.

Primul caz a fost raportat de către vameșii de la Sculeni în după-amiaza zilei de ieri, 10 septembrie curent, după ce patrupedul Vămii a semnalat prezența unor obiecte suspecte în roata de rezervă, aflată în potbagajul autoturismului condus de către un locuitor al raionului Fălești.

Ulterior, imaginile prelevate în cadrul scanării au confirmat reacția patrupedului, fiind dispusă decuparea anvelopei. În rezultat, vameșii au depistat 7 800 de țigarete marca ”Rothmans”, cu timbru de acciz al RM.

Câteva ore mai târziu, echipa mixtă de control din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, formată din vameși și polițiști de frontieră, au depistat 4 000 de țigarete, mărcile ”Marlboro” și ”Winston”. Bunurile au fost găsite în valiza unui conațional, în vârstă de 20 de ani, pasager al cursei Chișinău-Dublin.

Bunurile au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenienții urmează a fi sancționați cu aplicarea unei amenzi în cuantum de până la 4 500 lei fiecare.