Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.07.2017

Naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030, discutate în Parlament

Naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030, discutate în Parlament

Republica Moldova a înregistrat progrese în naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030 (ODD). Declarația a fost făcută de   liderul de echipă al Grupului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Centrului regional PNUD din Istanbul, George Bouma la întrevederea de ieri a președinților Comisiilor permanente ale Legislativului cu delegația comună a ONU și Băncii Mondiale.
 
Totodată, oaspetele a specificat că agenda națională de politici este aliniată parțial la ODD, iar timp de 1,5 luni Republica Moldova va beneficia de suport pentru adaptarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 la prioritățile și specificul național.
 
În discuție, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană Valentina Buliga  a menționat că prin semnarea în anul 2015 a Declarației  privind Dezvoltarea Durabilă 2030, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a folosi, acest document, ca temelie în elaborarea, realizarea și monitorizarea politicilor și reformelor.
 
Președinta Comisiei  administrație publică şi dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice, Violeta Ivanov a mulțumit partenerilor pentru suport în realizarea reformelor și a menționat că recent, Parlamentul a adoptat Legea cu privire la Guvern care implementează angajamentele asumate atât în Acordul de Asociere  cu Uniunea Europeană, cât și în ODD.
 
Președintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Roman Boțan a reiterat disponibilitatea Parlamentului Republicii Moldova de a se alinia și integra în politici ODD pentru instituirea unei societăți pașnice, incluzive și cu instituții eficiente.
 
Vladimir Țurcan, președintele Comisiei  drepturile omului şi relaţii interetnice a menționat că o acțiune importantă în realizarea ODD este urgentarea aprobării de către Guvern a Planului Național cu privire la respectarea drepturilor omului, precum și audierea raportului Avocatului Poporului în plenul Parlamentului care este deja preconizată până la finele sesiunii curente.
 
Președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Oxana Domenti a spus că este necesar ca Parlamentul Republicii Moldova să aprobe o declarație comună pentru naționalizarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030. În context, deputata a solicitat suportul PNUD Moldova.
 
La rândul său, Reprezentanta Permanentă PNUD în Republica Moldova, Dafina Gercheva a asigurat deputații de sprijin în eforturile lor de implementare a manifestului transformativ și inovativ prin naționalizarea ODD. ”Ne-am angajat să susținem elaborarea documentului național de planificare strategică – Strategia de Dezvoltare Durabilă 2030. De asemenea, suntem disponibili pentru a contribui la semnarea unei Declarații comune a Parlamentului și poate, eventual, și a Guvernului”.
 
 În septembrie 2015, țările membre ale ONU, printre care și Republica Moldova, au adoptat Declarația Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, prin care s-au angajat să pună în aplicare Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Aceasta cuprinde 17 obiective de dezvoltare durabilă și 169 de ținte care înglobează toate aspectele-cheie ale dezvoltării:  economice, sociale și  de mediu, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus