Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.07.2017

Congresul american relansează Caucusul pentru Republica Moldova

Relațiile bilaterale dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova au primit un nou impuls. În Congresul american a fost relansat Grupul de prietenie pentru țara noastră, după ce republicanul Pete Olson și democratul David Price au solicitat autorizarea Grupului în legislativul SUA. Activitatea Caucusului va contribui la fortificarea dialogului strategic între cele două țări, inclusiv la consolidarea dialogului la nivel legislativ, Caucusul servind ca o platformă pentru promovarea intereselor prioritare ale Republicii Moldova pe agenda bilaterală cu SUA.

Cei doi membri ai Congresului Statelor Unite și-au asumat rolul de copreședinți ai Grupului.

Potrivit congresmanului republican Pete Olson,“relațiile dintre SUA și Republica Moldova sunt extrem de importante, mai cu seamă când vorbim despre securitatea energetică în Europa de Est. Aștept cu nerăbdare să devin copreședintele acestui Grup și să îmbunătățim în continuare relațiile dintre SUA și Moldova”.

“De la declararea independenței sale, în urma căderii Uniunii Sovietice, Republica Moldova lucrează pentru un viitor stabil și democratic. Progresul remarcabil realizat de țară este un testament al tenacității și spiritului poporului moldovenesc și al potențialului Moldovei ca națiune puternică și independentă. De asemenea, aceasta și-a asumat un angajament mai larg și mai cuprinzător cu Europa și Statele Unite, inclusiv cu statul meu de origine, Carolina de Nord. Aștept cu nerăbdare restabilirea în Congres a Caucusului pentru Moldova, pentru a contribui la consolidarea prieteniei dintre cele două țări”, a declarat congresmanul David Price.

Caucusul pentru Republica Moldova a fost înregistrat pentru prima dată în martie 2012 și inaugurat peste trei luni. Potrivit procedurilor, pentru a fi oficial autorizată crearea și înregistrarea acestuia, este obligatorie transmiterea solicitării de autorizare de către doi copreședinți, reprezentanți ai ambelor partide politice din Statele Unite ale Americii.

Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii au fost stabilite în februarie 1992. În cei 25 de ani de colaborare, SUA i-a oferit țării noastre asistență financiară de aproximativ 1,4 miliarde de dolari americani, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus