Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
13.07.2017

Suspendarea statutului de Agent Economic Autorizat în privința unui antreprenor cercetat pentru fraude vamale

Serviciul Vamal i-a suspendat statutul de Agent Economic Autorizat unui antreprenor autohton, după ce acesta a încercat să tăinuiască de la controlul vamal mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte, estimate la peste 665 de mii de lei.

Bunurile nedeclarate au fost depistate de către inspectorii postului vamal Chișinău 1 (Industrială), care, acționând în baza analizei de risc, au supus autocamionul contractat de către acesta unui control fizic și documentar detaliat. Astfel, în rezultatul acțiunilor întreprinse, vameșii au depistat 4 418 articole vestimentare și 549 de perechi de încălțăminte, care nu erau indicate în declarațiile vamale prezentate.

Considerând gravitatea încălcărilor admise, Serviciul Vamal a dispus suspendarea Autorizației AEO pentru agentul economic respectiv, procedură care presupune implicit anularea tuturor facilităților prevăzute de acest statut (reducerea numărului de controale, trecerea simplificată a frontierei de stat, prioritate în perfectarea actelor vamale etc.).

Totodată, este de menționat că majoritatea articolelor aveau marcajele unor branduri renumite, motiv pentru care au fost dispuse concomitent cercetările de rigoare în vederea stabilirii unor eventuale încălcări ale drepturilor de proprietate  intelectuală deținute de către titularii mărcilor respective.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus