Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-06-15/circa-30-de-investitori-straini-au-vizitat-companiile-de-automotive-de-la-bal-i-i-orhei-49248.html
Data: Jun 15, 2017 (22:16)

Circa 30 de investitori străini au vizitat companiile de automotive de la Bălți și Orhei

Cea de a doua zi a evenimentului Moldova Automotive Days 2017 a continuat cu vizite de studiu la Sumitomo Electric Bordnetze și Gebauer & Griller. Circa 30 de potențiali investitori străini au mers în teritoriu pentru a vedea la fața locului cum giganții din industria de automotive și a componentelor auto își dezvoltă investițiile în Republica Moldova.

Prima vizită a fost la Sumitomo Electric Bordnetze, unde Igor Corman, directorul general al Sumitomo, a prezentat reușitele și perspectivele de extindere și investiții ale companii pentru următori ani în țara noastră. Astfel, pe segmentul rezultate, într-o perioadă relativ scurtă de la înregistrarea companiei în Moldova (decembrie 2015) și până în prezent, Sumitomo a reușit renovarea și utilarea a unei încăperi de 2500 m2, lansarea producției în luna august, 2016, instruirea și angajarea a 320 de muncitori. În ceea ce privește planurile de viitor ale Sumitomo, în următorii 2 ani compania urmează să angajeze circa 2400 de persoane și să-și extindă unitățile de producere pe o suprafață de 27000 m2. Sumitomo Electric Bordnetze este un furnizor cheie și partener pentru giganții automobilistici cum ar fi Audi, Bugatti, Skoda, Porsche, Mercedes Benz etc.

“Moldova are capacități în ceea ce ține de capitalul uman, care poate fi instruit și ulterior angajat de către companiile străine, care deja activează sau intenționează să-și deschidă afaceri în Republica Moldova”, a afirmat Igor Corman.

Potrivit Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova, cea de a doua vizită a fost la Gebauer & Griller, în cadrul Zonei Economice Libere Bălți. Dan Călin Botean, manager de țară, Gebauer & Griller a făcut o prezentare pentru vizitatori, dar și o excursie la fabrică. El a vorbit participanților despre realizările și planurile de viitor ale companiei, menționând că actualmente, capacitatea maximă de producere a companiei este de 35000 km de cablaje pe săptămână, ceea ce ar constitui 1.2 mln. km de cablaje anual. Compania este în proces de extindere, se planifică deschiderea unei fabrici noi, care va produce componente pentru industria de automotive pentru piața europeană. La prima etapă vor fi angajate circa 400 de personae, iar până în 2019 numarul lor va crește la 600.

“Există îmbunătățiri ale climatului de afaceri din Republica Moldova, comparativ cu 5 ani în urmă când Gebauer & Griller și-a început activitatea în Republica Moldova” – a menționat Dan Călin Botean, manager de țară, Gebauer & Griller.

De asemenea, Vasile Șoldan, administratorul Zonei Economice Libere Bălți a vorbit despre facilitățile de care beneficiază investitorii în zonele economice libere din țara noastră. În Republica Moldova activează șapte ZEL-uri. Zona Economică Liberă Bălți are șapte locații (Bălți, Strășeni, Căușeni, Orhei, Cahul) și 11 subzone. Printre rezidenții ZEL Bălți pot fi enumerate companii precum Sumitomo, Draxlmaier, Gebauer & Griller, DAS, Unger, Strabag, La Triveneta Cavi Development etc.

De asemneea, companiile străine au mers și la fabrica Moldagrotehnica, care produce, atât componente pentru echipamente agricole, cât și echipamente tehnice pentru agricultori. Moldagrotehnica aprovizionează cu componente, echipamente agricole nu doar piața locală, dar și cea europeană, colaborând cu țări precum Italia, Germania și Olanda.

Reprezentantii unei companii de componente auto din Turcia au manifestat un interes sporit față de condițiile de business din Moldova. Pe 15 iunie, ei vor veni într-o misiune de studiu în Găgăuzia (Comrat, si Ceadir Lunga), fiind asistati de MIEPO și reprezentanții GIZ.

Paralel cu vizita de la Bălți, pe 14 iunie trei companii străine au vizitat Universitatea Tehnică din Moldova. Reprezentantii acestor companii au venit la eveniment la invitația Premierului Pavel Filip, în urma vizitei din 9 mai 2017 în Cehia. Acestea și-au arătat interesul pentru servicii de inginerie auto, construcție de mașini și energetică. La final, companiile au rămas impresionate de cele prezentate de Universitatea Tehnică din Moldova, convenind asupra unei colaborări cu instituția în domeniul cercetării.

În cadrul vizitei de studiu au participat reprezentanți din sectorul automotive din țări precum Turcia, Algeria, Italia, România și Germania. Delegatia din Algeria, împreună cu președintele Automotive Cluster s-au arătat foarte interesați de condițiile generale oferite de Republica Moldova în sectorul de automotive. Aceștia au decis să revină în țara noastră pentru a dezvolta în continuare studii pentru proiecte comune în sectorul de automotive, inclusiv și la nivel guvernamental.