Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
11.05.2017

Pachetul alimentar pentru donatorii de sânge a fost modificat

Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a modificat conținutul pachetului alimentar oferit donatorilor de sânge. Alimentele au fost identificate în cadrul unui grup de lucru, creat la inițiativa ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan. Noile produse vor fi distribuite donatorilor din luna octombrie, 2017.
 
Noul pachet alimentar va include patru produse naturale, fără aditivi alimentari sintetici. Donatorii vor primi câte un litru de suc fără adaos de zahăr, din struguri, mere sau mere și struguri. Dintre produsele bogate în proteine, pachetul alimentar va conține 300 de grame de carne înăbușită sau 160 de grame de pește natural în suc propriu. 
 
De asemenea, donatorii vor primi aproximativ 100 de grame de ciocolată, 400 grame de halva sau 250 de grame de fructe uscate. Noul set va include și o conservă de legume bogate în vitamine. În total, pachetul alimentar va conține cel puțin 80 de grame de proteine și 1500 de calorii, necesare pentru recuperarea unei persoane după donarea sângelui.
 
Alimentele identificate de grupul de lucru sunt produse în țară. Noul pachet alimentar va costa 100 de lei, mai mult cu 50 de lei decât în prezent. Pentru asigurarea donatorilor cu produse alimentare, în perioada octombrie-decembrie 2017, vor fi necesare cheltuieli suplimentare de 2 milioane 500 de mii de lei. Banii vor fi alocați  din contul economiilor făcute de Ministerul Sănătății.
 
În prezent, pachetul alimentar conține suc de mere și struguri, pateu din carne de găină, sardine în ulei și lapte condensat.
 
Donatorii de sânge primesc pachete alimentare din 2009. Alimentele sunt procurate în cadrul licitațiilor publice de către Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
 
Peste 79 de mii de donări de sânge au fost efectuate, anul trecut, în Republica Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus