Trimite e-mail | Printeaza
Social
02.05.2017

Pavel Filip a mulțumit astăzi tuturor persoanelor implicate în procesul de înlăturare a consecințelor intemperiei din 20-21 aprilie

Pavel Filip a mulțumit astăzi tuturor persoanelor implicate în procesul de înlăturare a consecințelor intemperiei din 20-21 aprilie

Prim-ministrul Pavel Filip a mulțumit astăzi tuturor persoanelor implicate în procesul de înlăturare a consecințelor intemperiei din 20-21 aprilie a.c., făcând totalurile activităţii celulei de criză.
 
Șeful Cabinetului de miniștri a apreciat modul de gestionare a situației create și de organizare a instituțiilor publice. Totodată, Premierul a solicitat autorităților să examineze modalitatea de stimulare a tuturor celor care au participat activ la înlăturarea consecințelor ninsorilor abundente, fie prin acordarea de premii băneşti sau a zilelor libere.
 
„Vreau să mulțumesc celor care nemijlocit au muncit, fie că vorbim de deblocarea drumurilor, de eliminarea crengilor și arborilor care au căzut, fie că vorbim de cei care s-au implicat pentru a acorda asistență medicală urgentă sau au muncit în continuu pentru a reconecta localitățile la energie electrică. Mulțumesc pentru implicare, știu că s-a muncit mult. Sunt mândru de modul cum ne-am mobilizat cu toții. Vorbesc aici de cetățeni, locuitori ai orașului Chișinău, agenți economici, voluntari, dar și de autorități”, a menționat Pavel Filip.
 
Conform datelor prezentate de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, datorită intervenției prompte, pe data de 22 aprilie au fost deblocate toate traseele spre localitățile Republicii Moldova, iar pe 28 aprilie a fost restabilită livrarea energiei electrice în întregime. Totodată, în această perioadă, echipele de intervenție au tractat peste 1500 automobile blocate, au pompat apa din 98 de gospodării și au examinat starea a 10 bazine acvatice, pentru a preîntâmpina posibilele cazuri de inundație.
 
În același timp, conform apelului lansat de Premierul Pavel Filip, începând cu data de 27 aprilie a fost acordat suport Primăriei municipiului Chișinău în procesul de defrișare și transportare a crengilor și a arborilor căzuți. Pe parcursul a șase zile au fost implicate 23621 persoane și 3644 de unități de tehnică, fapt ce a permis să fie evacuate aproximativ cinci mii de camioane încărcate cu resturi ale copacilor doborâţi. „Aproximativ 90 % din municipiul Chișinău este deja curățat. În continuare serviciile municipale au posibilitatea și capacitățile necesare pentru a face față situației”, a spus în context Premierul.
 
Totodată, Prim-ministrul a subliniat că autoritățile urmează să examineze modul în care s-a acționat în depășirea situației de criză și vor fi luate măsurile necesare pentru a spori viteza de reacție în asemenea situații, inclusiv pentru a asigura o interacțiune mai bună între autoritățile centrale și cele locale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern..

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus