Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-04-25/cna-a-efectuat-perchezitzii-in-dosarul-parcarilor-cu-plata-48522.html
Data: Apr 25, 2017 (14:12)

CNA a efectuat percheziţii în dosarul parcărilor cu plată

CNA a efectuat astăzi percheziţii în dosarul parcărilor cu plată care urmează a fi amenajate în capitală. Printre locaţiile unde au descins omenii legii se numără şi locuinţa viceprimarului de Chișinău, Nistor Grozavu, scrie Moldpres.

Solicitată de agenție, purtătorul de cuvînt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi a specificat că în dosar sînt cercetaţi mai mulţi funcţionari dar şi oameni de afaceri. ”În prezent ofiţerii CNA desfăşoară percheziţii la domiciliile mai multor cetăţeni, cu detalii vom reveni pe parcursul zilei”, a spus Starinschi.

CNA a deschis încă în 2015 un dosar penal cu privire la amenajarea parcărilor cu plată pe teritoriul municipiului Chişinău.

Pentru după-amiaza zilei de astăzi, Primăria Chişinău are planificate dezbateri publice ale proiectului „Regulamentul de funcționare a parcărilor și parcajelor auto cu plată în municipiul Chișinău”.