Trimite e-mail | Printeaza
Social
12.04.2017

Moțiunea simplă înaintată asupra politicii în domeniul învăţământului a fost respinsă de Comisia de profil

Moțiunea simplă înaintată asupra politicii în domeniul învăţământului a fost respinsă de Comisia de profil

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a respins, în ședința de astăzi, moțiunea simplă înaintată asupra politicii interne în domeniul învăţământului realizate de Ministerul Educaţiei și înaintată de fracțiunea parlamentară PSRM, în ședința plenară din 6 aprilie curent.

La fel, în ședința de astăzi, Biroul Permanent al Parlamentului a decis examinarea acesteia în plenul Legislativului din 27 aprilie 2017.

Proiectul moțiunii se referă, în special, la posibilitatea majorării salariilor pedagogilor și personalului auxiliar din instituţiile preşcolare şi preuniversitare de învăţământ, revizuirea curriculei şcolare, a planului educațional și stoparea închiderii instituțiilor de învăţământ din localitățile rurale.

În explicație, ministra Educației Corina Fusu a menționat că a fost elaborat un nou concept de salarizare a cadrelor didactice, care actualmente se discută cu profesorii din toate raioanele țării. De asemenea, ministra s-a referit și la proiectul regulamentului-tip de educație timpurie care, la fel, este discutat cu părinții. Un alt proiect discutat a fost crearea instituțiilor preuniversitare de circumscripție cu filiale în localitățile mici, precum și instituirea registrului managerilor școlari.

Conform procedurii legislative, moțiunea simplă este examinată în Comisia de profil care prezintă plenului Parlamentului avizul asupra acesteia.
 
În aceeași ședință, deputații au selectat doi candidați, din cei șase propuși de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA),  pentru suplinirea funcțiilor de membru al Consiliului de Observatori ai IPNA Compania ”Teleradio-Moldova” . Aceștia sunt Alexandru Vasilachi și Veaceslav Vlad. Procedura legislativă prevede examinarea candidaturilor desemnate și în cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități, iar ulterior -  în plenul Parlamentului.
 
Proiectele urmează a fi dezbătute și votate în ședința plenară, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus