Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-03-22/pre-urile-la-cea-mai-solicitata-benzina-auto-premium95-au-scazut-de-miercuri-cu-49-de-bani-per-litru-48046.html
Data: Mar 22, 2017 (07:13)

Prețurile la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 au scazut de miercuri cu 49 de bani per litru, iar motorina se va ieftini cu 54 bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 22 martie – 4 aprilie la nivel de 17.34 lei pentru un litru, iar la motorină de 15,08 lei.

Este a doua oară cînd benzina și motorina se ieftinesc, după ce șapte perioade consecutiv s-au scumpit.

Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, cînd operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.

ANRE aplică procedura de stabilire a prețurilor plafon de comercializare a carburanților de la sfîrșitul lunii mai, cînd a fost stabilit un preț de 16,21 lei per litru de benzină Premium-95 și 13,83 lei pentru litrul de motorină.

Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou, la 21 martie, pînă la 46,13 dolari barilul (WTI), după cîteva zile în care cotaţiile au crescut uşor, scrie MarketWatch.com. Petrolul Brent, cu livrare în luna februarie este tranzacţionat cu 48,35 de dolari pe baril.

Prețul petrolului a scăzut cu aproape 50% din iunie anul trecut și pînă acum, în condițiile în care SUA au pompat la cel mai rapid ritm din ultimele trei decenii, iar Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol OPEC a rezistat apelurilor de reducere a ofertei, scrie Moldpres.