Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-03-01/guvernul-a-aprobat-mecanismul-de-implementare-a-legii-cu-privire-la-parcurile-it-47750.html
Data: Mar 1, 2017 (21:16)

Guvernul a aprobat mecanismul de implementare a Legii cu privire la parcurile IT

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, o serie de amendamente la legislația în domeniul fiscal, al asigurărilor sociale și al asigurării medicale obligatorii în scopul creării condiţiilor necesare pentru implementarea Legii cu privire la parcurile IT.  Astfel va fi posibilă aplicarea unui impozit unic de 7 % din veniturile obținute din vânzări pentru rezidenții parcurilor IT. Măsura va contribui la sporirea atractivității sectorului IT pentru investitorii locali și străini, dar și la accelerarea ritmului de dezvoltare și valorificare a potențialului acestei industrii.
 
În componența impozitului unic sunt incluse următoarele impozite, taxe și contribuții: impozitul pe venit din activitatea de întreprinzători; impozitul pe venit din salariu; contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajați și angajatori; asigurarea obligatorie de asistență medicală; taxele locale; impozitul pe bunurile imobiliare și taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.
 
Calcularea și raportarea impozitului unic se va efectua de către rezidenții parcului lunar, iar datele vor fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat.
 
Conform Legii, în cadrul parcurilor IT vor putea activa agenții economici care vor desfășura activități privind realizarea programelor și editare a produselor software, gestionarea portalurilor web și managementul mijloacelor de calcul, precum și activități de consultanță în tehnologia informației, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.