Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-02-20/pre-edintele-republicii-moldova-a-avut-o-intrevedere-cu-ambasadorul-statului-qatar-in-republica-mold-47591.html
Data: Feb 20, 2017 (20:19)

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova

Astăzi, Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Mohammed Ali Al-Maliki, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Qatar în Republica Moldova.

În cursul întrevederii părțile au abordat dinamica dezvoltării relațiilor dintre cele două state, dar și perspectivele de dezvoltare a acestora.

Igor Dodon a menționat că deschiderea Ambasadei RM la Doha şi Ambasadei Statului Qatar la Chişinău a impulsionat substanțial cooperarea bilaterală.

În alt context șeful statului a salutat împlinirea a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Statul Qatar. Președintele a pledat pentru extinderea cooperării sectoriale, prioritar în domeniile comercial-economic, investiţional, agro-industrial, energetic, umanitar.

”Sînt sigur că există un potențial enorm, nevalorificat, în special pe componenta economică și de investiții”, a concluzionat Igor Dodon, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.