Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.02.2017

Producătorii de fructe din Moldova au participat la cel mai mare târg agro-alimentar din Europa

12 producători, procesatori și exportatori de fructe din țară și-au expus produsele la cel mai mare târg agro-alimentar din Europa “Fruit Logistica”. Cea de a 25-a ediție a târgului a avut loc în perioada 8-10 februarie 2017, la Berlin.

Participarea companiilor din Republica Moldova la “Fruit Logistica” a fost posibilă cu suportul financiar al Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Asociația Moldova Fruct.

Evenimentul a fost o oportunitate pentru antreprenorii moldoveni de a studia inovațiile internaţionale în domeniu și de a stabili noi parteneriate de afaceri cu reprezentanții rețelelor de comerț cu amănuntul și en-gros.

“Este îmbucurător faptul că după o anumită pauză, producătorii din Republica Moldova sunt prezenți într-un număr atât de mare, la un eveniment de asemenea anvergură. Atât calitatea produselor expuse, cât și modul lor de prezentare este exemplar și, la o distanță de 5 ani, progresul este vizibil. Republica Moldova are potențial enorm de a fi cunoscută și de a-și comercializa produsele”, a spus Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova în Germania.

Târgul internațional “Fruit Logistica” se desfășoară anual în capitala Germaniei și întrunește peste 2.800 de companii participante și peste 70.000 de vizitatori în fiecare an.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus