Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-02-16/persoanele-acuzate-de-evaziune-fiscala-ar-putea-scapa-de-pedeapsa-penala-47532.html
Data: Feb 16, 2017 (20:50)

Persoanele acuzate de evaziune fiscală ar putea scăpa de pedeapsă penală

Persoanele acuzate de evaziune fiscală ar putea scăpa de pedeapsă penală, dacă vor achita benevol, în termen de 30 zile de la data emiterii deciziei de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), prejudiciile cauzate bugetului public național, urmare a săvârșirii infracţiunii. În acest sens, Ministerul Finanțelor propune modificarea și completarea Codului penal.

Astfel, Codul va fi completat cu un articol nou – Liberarea de răspundere penală în legătură cu achitarea/compensarea prejudiciilor cauzate bugetului public național, urmare a săvârșirii infracţiunii evaziune fiscală. Asta înseamnă că persoana se liberează de răspundere penală pentru evaziune fiscală, dacă achită/compensează benevol în termen de 30 zile de la data emiterii deciziei de către SFS, prejudiciile cauzate bugetului public național urmare a săvârșirii infracţiunii.

În proiect se mai menționează că, în cazul în care indicii constitutivi de infracțiune au fost constatați în cadrul controlului fiscal efectuat de SFS, termenul de 30 zile va începe să curgă de la momentul emiterii deciziei asupra cazului de încălcare a legislației de către SFS. Totodată, în cazul în care indicii constitutivi de infracțiune au fost constatați în cadrul acțiunilor desfășurate de alte organe, organele respective și/sau organele de ocrotire a normelor de drept vor solicita SFS efectuarea controlului fiscal și stabilirea prejudiciului cauzat bugetului public național. Și în acest caz termenul de 30 zile va începe să curgă de la momentul emiterii deciziei asupra cazului de încălcare a legislației de către SFS.

Conform documentului, prin prejudiciul cauzat bugetului public național se înțelege suma obligației fiscale care a fost calculată de organul fiscal în rezultatul controlului fiscal, în cadrul căruia au fost stabilite elementele infracțiunii.

În cazul în care persoana, în termen de 30 zile, a achitat/compensat prejudiciul cauzat bugetului public național și nu a contestat decizia asupra cazului de încălcare a legislației, SFS nu va remite materialele constatatoare către organele de ocrotire a normelor de drept.

Autorii susțin că modificările propuse sunt în avantajul statului. ”În situaţia în care contribuabilul achită benevol obligaţia fiscală nedeclarată, plus amendă care în cazul nedeclarării este egală cu 100 % din suma obligaţiei nedeclarate, plus majorarea de întârziere, toate aceste sume într-un termen de 30 zile, putem constata că bugetul şi-a recuparat prejudiul suportat”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege, scrie Bizlaw.md.

Potrivit autorilor, ”luând în consideraţie faptul că suma achitată de contribuabil riscă să constituie şi 200% în plus faţă de prejudiciul cauzat bugetului, norma penală își atinge şi scopul de constrângere şi convingere. În aceste condiţii, desfăşurarea în continuare a acţiunilor de urmărire penală, va face doar ca statul să suporte cheltuieli”.