Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-02-06/pnud-i-banca-de-dezvoltare-a-consiliului-europei-vor-sus-ine-obiectivele-de-dezvoltare-in-europa-47369.html
Data: Feb 6, 2017 (21:50)

PNUD și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei vor susține obiectivele de dezvoltare în Europa

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCE) au agreat astăzi să extindă cooperarea pentru încă cinci ani, pentru a-și consolida suportul în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în Europa de Sud-Est, Turcia, Republica Moldova și Georgia.

Acordul, semnat de Vice-guvernatorul BCE, Carlo Monticelli, și Directoarea Biroului Regional al PNUD pentru Europa și CSI, Cihan Sultanoğlu, va contribui la abordarea schimbărilor climatice și eficienței energetice, la soluționarea provocărilor precum migrația și criza refugiaților și va promova dezvoltarea socială și economică incluzivă în regiune.

„Regiunea noastră a obținut progrese remarcabile, dar este necesar de a face mult mai multe pentru ca oamenii să nu cadă din nou pradă sărăciei sau să fie abandonați. Extinderea activității noastre cu parteneri precum BCE, cu vocația sa socială unică și capacitatea de a face investiții la scară largă, va asigura îndeplinirea acestei sarcini”, a spus Cihan Sultanoğlu la ceremonia de semnare.

„Cele două instituții tind să contribuie substanțial la abordarea provocărilor cu care ne confruntăm. Consolidarea cooperării între BCE și PNUD reprezintă un factor cheie pentru dezvoltarea socială în statele noastre membre”, a declarat Carlo Monticelli, Vice-guvernator BCE.

În cadrul Memorandumului inițial de Înțelegere semnat în 2007, PNUD, cu fonduri BCE, a contribuit la construcția celei mai mari stații de tratare a apei reziduale din Cipru, de care beneficiază peste 270.000 locuitori; a reabilitat infrastructura publică în regiunea Shida Kartli din Georgia după violențele din 2008; a acordat ajutor umanitar de urgență sub formă de produse alimentare fostei republici iugoslave Macedonia și a promovat incluziunea socială a comunității rome.