Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.02.2017

Executivul a aprobat Acordul moldo-belorus privind facilitarea comerţului bilateral

Executivul a aprobat Acordul moldo-belorus privind facilitarea comerţului bilateral

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Belarus privind sistemul de facilitare a comerțului reciproc. Documentul asigură premisele necesare pentru dezvoltarea dialogului bilateral și va avea un impact pozitiv asupra dinamizării balanţei schimburilor comerciale.
 
Acordul prevede intensificarea relațiilor de colaborare dintre autoritățile vamale ale ambelor state în scopul simplificării procedurilor vamale, sporirii eficienței controlului vamal, precum și reducerii timpului de vămuire și trecere a frontierei. Totodată, noul act reglementează şi modalitatea efectuării schimbului de informații privind deplasarea mărfurilor și a mijloacelor de transport.
 
Acordul moldo-belorus privind facilitarea comerţului reciproc a fost semnat la Chișinău, la sfârşitul anului 2016.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus