Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-01-18/elve-ia-investe-te-in-reducerea-poverii-bolilor-netransmisibile-din-republica-moldova-47064.html
Data: Jan 18, 2017 (19:03)

Elveția investește în reducerea poverii bolilor netransmisibile din Republica Moldova

Agenția Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) va oferi Republicii Moldova 4 milioane 430 mii de franci elveţieni, echivalentul a circa 89 de milioane de lei, pentru implementarea primei faze a Proiectului „Reducerea poverii bolilor netransmisibile". Astăzi, 16 ianuarie 2017, ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan și directorul de cooperare al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), Simone Giger, au semnat un Memorandum de înţelegere în acest sens.

Obiectivul general al acestui Proiect este de a contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi a bunăstării populaţiei, în special din mediul rural, prin reducerea mortalităţii şi morbidităţii determinate de bolile netransmisibile. Astfel, în cadrul Proiectului vor fi create condiții pentru sporirea capacității sistemului de sănătate la diagnosticarea, tratamentul și prevenirea bolilor netransmisibile.

Inițial, în patru raioane: Ungheni, Fălești, Cahul și Ștefan-Vodă, vor fi create servicii calitative integrate de asistență medicală, inclusiv servicii outreach legate de bolile netransmisibile. Iar până la sfârșitul anului 2017, aceste servicii vor fi multiplicate în 8-10 unități teritoriale.

În cadrul Proiectului, SDC va susţine Ministerul Sănătății în revizuirea şi elaborarea ghidurilor, standardelor sau protocoalelor clinice naționale pentru prevenirea, depistarea timpurie şi controlul BNT.

Totodată, un accent deosebit se va pune pe informarea cetățenilor din mediul rural în legătură cu prevenirea și reducerea riscurilor apariției bolilor netransmisibile. În acest sens va fi creată o echipă de formatori naţionali în domeniul promovării sănătăţii.

Memorandumul de înțelegere privind implementarea Proiectului „Reducerea poverii bolilor netransmisibile" va fi valabil până la data de 30.06.2020 și va fi gestionat de către Institutul Elveţian Tropical și de Sănătate Publică (Swiss TPH), care a fost selectat prin intermediul unei licitaţii internaţionale,în conformitate cu regulamentele SDC.

Până în prezent, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare a oferit asistenţă Republicii Moldova pentru modernizarea serviciului perinatologic, regionalizarea serviciilor pediatrice de urgenţă, extinderea reţelei serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor și reforma serviciilor de sănătate mintală.

Menționăm că, la fel ca multe ţări, Republica Moldova se confruntă cu o povară din ce în ce mai mare a mortalităţii şi morbidităţii determinate de bolile netransmisibile. Mai mult de jumătate din populaţie suferă de BNT, inclusiv de boli cardiovasculare, cancer, boli respiratorii cronice, boli digestive şi diabet, cauzând peste 80% din numărul total al deceselor.