Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2016-12-16/octavian-calmic-sa-int-lnit-cu-primministrul-turciei-binali-yildirim-46676.html
Data: Dec 16, 2016 (19:38)

Octavian Calmîc s-a întâlnit cu Prim-ministrul Turciei, Binali Yildirim

Evoluția relațiiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Turcia din ultima perioadă de timp ne inspiră să ridicăm volumul schimburilor comerciale dintre statele noastre până la un miliard USD și mai mult. Declarația a fost făcută la Ankara de  Prim-ministrul Turciei, Binali Yildirim, în cadrul discuțiilor cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
 
În context, șeful Guvernului de la Ankara a accentuat că autoritățile turce vor încuraja mediul  afaceri să vină cu noi proiecte investiționaleîn Republica Moldova în toate domeniile social-economice. Turcia va susține eforturile autoritățilop de la Chișinău în promovarea și implementarea reformelor structurale, inițiate de în ultima perioadă de timp”, a spus Binali Yildirim.
 
Prim-ministrul a dat asigurări că Turcia va continua să acorde asistență tehnică și de alt gen Republicii Moldova atât prin intermediul programului TIKA, cât și altor proiecte. Drept exemplu fiind menționat proiectul social de la Ciadîr-Lunga, unde autoritățile turce au construit un bloc de locuit pentru sinistrați. ”Consider că avem un potențial enorm pentru dezvoltarea relațiilor noastre și trebuie să folosim orice oportunitate pentru atingerea acestui obiectiv”, a punctat premierul turc.
 
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Economiei, Octvian Calmîc a mulțumit Guvernului Turciei pentru susținerea acordată autorităților naționale, menționând că relațiile cu Turcia, care este un actor important în regiune, sunt pentru țara noastră foarte importante și vor fi dezvoltate pe toate dimensiunile.
 
 
”În scopul dezvoltării relațiilor bilaterale, Republica Moldova intenționează să deschidă pe lângă Ambasada Republicii Moldova din Ankara a unei reprezentanțe comercial-economice cu sediul la Istanbul, care va avea drept scop inițierea și promovarea proiectelor bilaterale”, a specificat ministrul Economiei.
 
Octavian Calmîc a mai menționat că un impuls în relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Turcia este așteptat în rezultatul intrării în vigoare a Acordului de Liber Schimb dintre două state, care oferă mai multe oportunități pentru realizarea proiectelor comune în diferite domenii. Octavian Calmîc a specificat că în contextul implementării mai eficiente a prevederilor documentului, la Ankara a fost organizată prima ședință a Comisiei privind implementarea Acordului de Comerț Liber între doup state,  find semnate și două protocoale care vizează regulile de procedură a comerțului și de trecere la regulile de origine de cumulare pe diagonală.
 
În cadrul dialogului cu premierul de la Ankara, ministrul Calmic a solicitat suportul Turciei în crearea unui centru de pregătire a cadrelor calificate pentru întreprinderile din sudul țării, primind asigurări în această direcție.
 
Binali Yildirim și Octavian Calmîc au abordat și alte probleme de interes comun pentru ambele state, care țin de domeniul educației, culturii, dezvoltării regionale, precum și cooperării regionale și internaționale în cadrul diferitor organizații și structuri.
 
Ministrul Economiei i-a transmis Prim-ministrului Turciei invitația Guvernului RM, de a vizita Republica Moldova pe parcursul anului viitor.
 
Conform datelor statistice, volumul comerțului dintre Republica Moldova și Turcia, în anul 2015 a constituit circa 350 milioane USD, dintre care exportul a constituit circa 65 milioane USD, iar importul – peste 285 milioane dolari.