Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2016-12-16/bridget-brink-sua-vor-examina-posibilitatzile-de-a-sustzine-implementarea-reformei-administratziei-p-46679.html
Data: Dec 16, 2016 (19:54)

Bridget Brink: SUA vor examina posibilităţile de a susţine implementarea reformei administraţiei publice în Republica Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink. Premierul i-a mulţumit oficialului american pentru susţinerea constantă pe care Statele Unite ale Americii o acordă Republicii Moldova în implementarea reformelor structurale şi în modernizarea ţării, în beneficiul cetăţenilor. Pavel Filip a menționat în acest sens Acordul cu Fondul Monetar Internațional, care este un certificat de încredere în Republica Moldova în faţa partenerilor săi externi.
 
„Dacă anul 2016 a fost un an de gestionare a crizei şi de stabilizare a situaţiei, atunci anul 2017 urmează să devină un al dezvoltării şi al creşterii economice”, a spus şeful Cabinetului de miniştri. În context, Pavel Filip a menționat că implementarea Acordului de Asociere rămâne a fi o prioritate absolută a guvernării.
 
Totodată, Premierul a informat oficialul SUA despre prioritățile de pe agenda de reforme a Guvernului, printre care: reforma sistemului de pensii, a administraţiei publice, a sistemului de achiziţii publice, reforma spitalicească şi a medicinii primare, precum şi măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea transparenţei bugetare.
 
La rândul său, Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink, a felicitat Guvernul de la Chișinău pentru realizările obţinute în decursul acestui prim an de mandat. „Acordul cu FMI este un semnal pozitiv pentru comunitatea internaţională şi arată că sunteţi pe calea cea dreaptă”, a declarat Bridget Brink.
 
Oficialul american a încurajat Guvernul să continue reformarea sistemului de justiţie, să sporească eforturile în lupta cu corupţia şi traficul de fiinţe umane şi să asigure mai multă transparenţă în administrarea publică. În context, Bridget Brink a declarat că SUA vor examina posibilităţile de a susţine implementarea reformei administraţiei publice în Republica Moldova.
 
Un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor s-a referit la problema transnistreană. Părţile au căzut de comun acord că acest conflict trebuie să fie soluţionat în formatul 5+2 şi şi-au exprimat speranţa că discuţiile în acest format vor fi reluate cât de curând posibil, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.