Trimite e-mail | Printeaza
Social
05.12.2016

Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii organelor de forţă

Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii organelor de forţă

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii organelor de forţă cu care a discutat despre necesitatea şi beneficiile reformei sistemului de pensii. Premierul a accentuat că reforma păstrează drepturile şi condiţiile de pensionare ale angajaţilor structurilor de forţă.
 
Unica schimbare se referă la transferarea procesului de calculare şi achitare a pensiei de la 6 instituţii responsabile din cadrul organelor de forţă la una singură - Casa Naţională de Asigurări Sociale.  Astfel, administrarea procesului de plată a pensiei devine mai simplă şi mai eficientă.
 
În context, Pavel Filip a solicitat responsabililor de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi celor de la Casa Naţională de Asigurări Sociale să desfăşoare întâlniri cu angajaţii structurilor de forţă pentru a le explica prevederile reformei sistemului de pensii şi a elimina toate neclarităţile, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus