Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2016-10-17/compania-italiana-la-triveneta-cavi-development-a-deschis-o-fabrica-de-cablaje-la-stra-eni-45825.html
Data: Oct 17, 2016 (21:10)

Compania italiană ,,La Triveneta Cavi Development” a deschis o fabrică de cablaje la Strășeni

În subzona Strășeni a Zonei Economice Libere Bălți a fost deschisă fabrica de cablaje a companiei italiene ,,La Triveneta Cavi Development”. Pentru construirea și amenajarea infrastructurii fabricii din Republica Moldova au fost investite 24 milioane de euro, dintre care 6,6 milioane de  euro au fost oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
 
Prezent la eveniment, Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că această investiție este deja un rezultat al Guvernului Republicii Moldova în promovarea politicilor de atragere a investițiilor străine directe, de creare a condițiilor favorabile pentru activitatea mediului de afaceri. ”Toate acțiunile Guvernului pe care le facem zi de zi au un singur scop – să atragem cât mai mulți investitori, locali şi străini, care să creeze cât mai multe locuri de muncă. Guvernul vrea sa fie partenerul sectorului privat în crearea de locuri de muncă și de prosperitate pentru cetățeni”, a spus Pavel Filip.
 
În opinia viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, compania ,,La Triveneta Cavi Development” vine nu doar cu o nouă fabrică în Republica Moldova, dar vine cu o experiență bogată, vine cu know-how, cu tehnologii cu standarde noi vis-a-vis de mediu, cu elemente care ţin de responsabilitatea antreprenorială.
 
Potrivit directorul fabricii din Italia, Fabio  Fracasso, ”aceasta este o primă realizare, care va da startul unui ciclu vertiginos de noi angajări, ceea ce înseamnă și mai multă muncă, mai multă producție, noi piețe de desfacere, dar și creșterea ulterioară a cifrei de afaceri”.
 
Fabrica nou lansată va produce cablaje electrice de tensiune joasă și medie pentru telecomunicații, cabluri de semnalizare și de control, precum și produse pentru industria electrocasnicelor și grădinărit, care vor fi exportate la nivel global. În prezent, la întreprindere sunt create 49 de noi locuri de muncă, urmând ca numărul acestora să fie extins, în timpul apropiat, până la 200.
 
Compania  italiană „La Triveneta Cavi Development” este una din cele mai importante companii pe piața europeană de producere a cablurilor de tensiuni joasă și medie pentru sectorul industrial și casnic de distribuție a energiei și a tehnologiilor regenerabile, anunță un comunicat al Ministerului Economiei.