Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.09.2016

Macedonia este interesată în aprofundarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova

Macedonia este interesată în aprofundarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova

Republica Macedonia consideră că semnarea unui acord bilateral privind cooperarea economică, precum și crearea unei Comisii de colaborare economică moldo-macedonene ar impulsiona relațiile comercial-economice dintre două state și ar permite inițierea unor proiecte comune în diverse domenii de activitate. Declarația a fost făcută de viceministrului Afacerilor Externe al Republicii Macedonia, Ilija Isajlovski, în cadrul întrevederii cu viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.
 
În cadrul discuțiilor, Valeriu Triboi și Ilija Isajlovski, au constatat că în ultima perioadă de timp relațiile comercial-economice dintre două state au înregistrat un salt calitativ, înregistrând în primul semestru al anului curent o creștere de circa 2,8 ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În această ordine de idei, interlocutorii au convenit asupra inițierii procedurii, la nivel de experți, de elaborare a unui Acord de colaborare economică, care va legifera relațiile bilaterale în domeniu și va permite realizarea mai multor proiecte comune.
 
În opinia celor doi oficiali, noul document de colaborare va veni ca o completare în relațiile bilaterale, a Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA), la care fac parte ambele țări, și care prevede eliminarea tuturor taxelor vamale de import, tuturor taxelor cu efect echivalent, precum şi tuturor taxelor de natură fiscală la import în schimburile de produse agricole între ele.
 
Referindu-se la colaborarea bilaterală, Valeriu Triboi a menționat că autoritățile naționale sunt interesate de experiența Macedoniei în atragerea investițiilor străine directe, realizarea obiectivelor asumate în procesul de integrare europeană, modernizarea sectorului energetic, etc.
 
La rândul său, viceministrului Afacerilor Externe al Republicii Macedonia  a expus interesul țării sale privind experiența Republicii Moldova în problema dezvoltării turismului, transportului, sectorului agroalimentar, educațional, etc. Partea macedoneană și-a exprimat interesul de a extinde cursele de autocar pentru ruta Chişinău-București-Skopje.
 
Delegația Republicii Macedonia se află în Republica Moldova cu  ocazia deschiderii Consulatului onorific la Chișinău. La întrevedere a participat Ambasadorul Republicii Macedonia în țara noastră, cu sediu la București, Pande Lazarevski, a anunțat Ministerul Economiei din Republica Moldova, într-un comunicat.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus