Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.09.2016

Republica Moldova a exportat în UE mărfuri de peste 2,2 miliarde dolari, fiind cea mai stabilă și durabilă piață de desfacere pentru produsele moldovenești

Republica Moldova a exportat în UE mărfuri de peste 2,2 miliarde dolari, fiind cea mai stabilă și durabilă piață de desfacere pentru produsele moldovenești

Doar în doi ani de la intrarea în vigoare a Acordului de constituire a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), Republica Moldova a exportat în UE mărfuri de peste 2,2 miliarde dolari, fiind cea mai stabilă și durabilă piață de desfacere pentru produsele moldovenești. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul conferinței “DCFTA: 2 ani de implementare“.
 
Potrivit ministrului economiei, argumentul de a semnat acest Acord a fost necesitatea de a acoperi cu investiții piața noastră internă. ”Doar în primul trimestru al anului curent, fluxul net de investiții a constituit peste 35 milioane de dolari, și înregistrează un ritm de creștere comparativ cu trimestrul IV al anului 2015 cu 1,1 ori. Companiile deja existe pe piața națională și-au extins platformele și sunt convins că acest trend ascendent a investițiilor din țările europene, în special din Olanda, Cipru, Spania, România, Germania, Italia și atele, va fi menținut și în anii următori”, a menționat Octavian Calmîc.
 
În context, vicepremierul a specificat că Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar  cca 1150 de companii naționale (în creștere cu 20% față de 2013) au înregistrat exporturi în țările comunității europene (pentru 673 poziții tarifare), ceea ce reprezintă cumulativ peste 67 % din numărul total al exportatorilor țării noastre.
 
„Din volumul total de exporturi, circa 64% sunt efectuate pe piața din UE. Chiar dacă au fost diferite fluctuații atât pe piața internă, cât și pe cea externă, livrările de produse textile, produse procesate din diferite ramuri ale construcțiilor, a mașinilor și echipamentelor, a cerealelor, a băuturilor alcoolice și multor altor fructe și legume, au ca destinația de bază piața europeană. Doar în 2 ani această creștere a exporturilor a fost de peste 13%, iar pe alte piețe am avut o descreștere cu peste 25%. Astfel, piața din UE este o soluție de salvare a exporturilor din Republica Moldova, dar și a economiei în general”, a precizat Calmîc.
 
În opinia ministrului Economiei, prin semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova și-a exprimat interesul pentru promovarea unor reguli clare de joc pentru afaceri, reducerea numărului actelor permisive, excluderea abuzului din partea organelor de control. În acest sens deja au fost operate modificări la cadrul legislativ, a fost  redusă lista actelor permisive cu peste 25 la sută. A fost aplicat moratoriul asupra controalelor de stat și stabilit caracterul consultativ al controalelor la întreprinderile mici şi mijlocii pe parcursul a 3 ani. Până la această etapă circa 200 agenți economici au beneficiat de efectele moratoriului, astfel creând-le condiții favorabile pentru dezvoltare.
 
Prezent la eveniment, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menționat că implementarea DCFTA va contribui cu adevărat la consolidarea şi dezvoltarea comerțului Republicii Moldova, crearea locurilor noi de muncă şi atragerea investițiilor, precum şi la implementarea unui set mai larg de reforme în domeniul economic.
 
“Mă bucur să particip la acest eveniment, pentru a marca doi ani de la implementarea Acordului DCFTA. Negocierile care au dus la încheierea acestui Acord au fost directe şi rapide, iar pe parcursul acestei perioade au fost înregistrate multe realizări şi succese, UE devenind cu adevărat partenerul Republicii Moldova. Noi vrem ca această țară să fie una de succes şi să se modernizeze. În acest sens, Republica Moldova are toate premisele de a merge înainte”, a afirmat Pirkka Tapiola.
 
Vorbind despre beneficiile scontate ale DCFTA pe termen lung, specialiștii de la Ministerul economiei au menționat că se preconizează o creștere suplimentară a PIB-ului cu 5,4% (cca 142 mil USD), o îmbunătățire relativă a balanței comerciale a Republicii Moldova în baza creșterii exporturilor în UE cu 16%, precum și a importurilor din UE cu 8%.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Guvernul este  în proces de planificare a următoarei perioade de 3 ani de implementare a Acordului de Asociere și componentei DCFTA. Această perioadă va putea fi caracterizată drept una în care accentul va fi pus predominant pe implementarea prevederilor actelor legislative și normative adoptate în perioada ultimilor 2 ani, iar pentru jucătorii cheie din sectoarele economice a țării va fi nevoie de a adopta și lansa un set de programe noi, care vor viza sectoarele specifice de afaceri și grupuri sociale, precum sunt operatorii din industria alimentară (ODA), tinerii și femeile antreprenor.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus