Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.07.2016

Discursul Prim-ministrului Pavel Filip în Parlamentul Republicii Moldova, cu ocazia moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului

Stimate domnule Preşedinte al Parlamentului, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi invitaţi,
 
Ziua de astăzi începe cu o victorie pentru Republica Moldova şi pentru Guvernul pe care îl reprezint. Vreau să anunţ cu bucurie că Moldova are un acord cu Fondul Monetar Internaţional, asta ar însemna că la nivel de echipă a experţilor s-a ajuns la o înțelegere comună. Vreau să aduc mulţumiri colegilor mei, Președintelui comisiei economie, buget şi finanţe, dar şi domnului Preşedinte al Parlamentului.
 
Doamnelor și domnilor,
 
La jumătate de an de la începerea activității, acest guvern se confruntă cu prima moțiune de cenzură. Nu e o supriză această moțiune; ea era prevestită de seria de moțiuni simple privitoare la activitatea mai multor colegi miniștri din guvernul pe care-l conduc. Respect și voi respecta întotdeauna regula democratică a introducerii de moțiuni ca modalitate de control parlamentar asupra guvernului. Am însă toate argumentele pentru a combate această moțiune de cenzură și pentru a o considera drept un exercițiu pur demagogic, confuz din punct de vedere ideologic și lipsit total de soluții din punct de vedere practic.
 
Pentru Guvernul Republicii Moldova, dezbaterea privind moțiunea de cenzură este însă un bun prilej pentru a prezenta în fața Parlamentului și a țării rezultatele la 6 luni de guvernare, măsurile luate și pașii făcuți în domeniile de responsabilitate guvernamentală. S-a muncit în această perioadă și voi folosi această ocazie pentru a prezenta activitatea noastră, o voi face prin cifre și acțiuni concrete.
 
Știm cu toții că acum 6 luni Moldova se afla într-o situație dificilă. Am trăit cu toții anul 2015 și, dacă suntem sinceri, admitem că a existat un risc serios ca Moldova să cadă în haos și anarhie. Dar o țară nu poate fi guvernată din stradă sau din afara țării. Am evitat în ultima clipă acest scenariu profund negativ și am pus Moldova pe drumul cel bun. Iar țara am preluat-o așa chiar din mâinile PLDM, semnatari ai moțiunii de azi, care au avut conducerea guverului timp de 6 ani, iar astăzi nici măcar nu au citit ce au semnat, să vada că în textul moțiunii se incrimează în primul rând modul defectuos în care au condus ei Guvernul.
 
Înțeleg că stabilitatea dă bătăi de cap serioase opoziției, care e lipsită de idei și soluții alternative. Perspectiva ca acest Guvern să-și ducă mandatul până la capăt este foarte mare, iar asta este dată nu doar de voința noastră, dar și de rezultatele pe care începem să le avem și programele pe termen lung în care am început să ne angajăm împreună cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu FMI.
 
Nu întâmplător prioritatea noastră numărul unu a fost asigurarea stabilității și liniștii în țară, asigurarea unui climat în care să putem munci și să putem obține rezultate pentru cetățeni, să stabilizăm economic țara și să-i refacem credibilitatea externă. Care este tema principală a moțiunii? Este o chemare disperată la haos, instabilitate și alegeri anticipate. Opoziția vrea anticipate pentru că :
          - a început să se teamă de progresele pe care guvernarea le-a făcut , mai ales după ce acestea au început să fie recunoscute de cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova.
          - pentru că din toamnă ar putea fi deblocate finanțările externe, iar asta înseamnă relansarea economică a Moldovei, o situație de coșmar pentru cei care au vrut să aducă țara noastră în haos, blocaj economic și social.
          - pentru că am început curățenia în sectorul bancar, lucru care afectează interese foarte mari inclusiv din afara țării, din zone de unde sunt conduși unii din liderii opoziției. Și aici am un mesaj foarte categoric atât pentru ei, cât și pentru stăpânii lor: NU ne oprim, mergem până la capăt, până la securizarea completă a acestui sector vital pentru țară, chiar dacă ne veți ține permanent în moțiuni.
 
Iată doar câteva motive pentru care opoziția a recurs la agest gest disperat de a opri Guvernul din drum. Am început nu întâmplător cu aceste precizări, pentru că înțeleg că o parte dintre cei care urmăresc dezbaterea noastră nu au posibilitatea să citească moțiunea pe care o discutăm acum și aș vrea să înțeleagă de la bun început că ea nu este despre acțiunile guvernului, ci despre nevoia unor partide de a opri ceea ce a început să se facă bun și a readuce haosul și anarhia în Moldova. Asta ca să fie clar de la bun început ce dezbatem.
 
Doamnelor și domnilor,
 
Voi prezenta în continuare câteva date de ordin general, dar și răspunsuri concrete la aspectele semnalate în moțiune.
 
Una din preocupările noastre a fost să reechilbrăm economic țara. Așa cum știți cu toții, am reușit să evităm un colaps bugetar la începutul acestui an. Conform datelor din primul trimestru al lui 2016, scăderea economiei a fost oprită, iar produsul intern brut a crescut față de primul trimestru din 2015 cu 0,8%. În același timp, prognoza FMI pentru Moldova indică o creștere economică de 0,5% pentru anul curent.   Pornind de la stabilizarea economiei, am reușit nu doar să plătim pensiile și salariile în mod normal, dar și să facem unele majorări. Rog deputații socialiști să-și amintească cum proroceau că nu se vor mai putea plăti pensiile și salariile în 2016. Iată că am reușit și vom reuși în continuare. Probabil domniile lor nu vedeau soluțiile nici atunci, cum nu le văd nici acum.
 
Pe de altă parte, ne-am angajat cu toată seriozitatea în refacerea legăturilor cu partenerii de dezvoltare. Am luat în acest scop măsuri de modernizare instituțională și legislativă. Reamintesc că în luna martie acest Guvern și-a asumat în fața Uniunii Europene, împreună cu Parlamentul Republicii, o Foaie de Parcurs cu reformele prioritare pentru lunile care urmau, care astăzi este îndeplinită în proporție de 85 la sută, iar până la sfârștul lunii va fi îndeplinită integral. Ne ținem de această Foaie de Parcurs; nu sunt vorbe, sunt fapte – legi adoptate și strategii implementate. În același timp, am reluat relațiile cu Fondul Monetar Internațional și avem certitudinea absolut întemeiată că în această toamnă vom semna un Acord cu Fondul.
 
Acest guvern are constant în vedere și nu va abandona niciodată scopurile de bază menționate – imbunatatirea concretă şi consistentă a situației economice a moldovenilor și refacerea credibilității externe a Moldovei.
 
Doamnelor și domnilor, vreau să mă refer acum foarte concret la ceea ce a făcut acest guvern și de asemenea să resping argumentat acuzațiile aduse de opoziție. Îmi doresc ca cetățenii să vadă cum stăm de fapt, pentru că adevărul este cel mai bun antidot contra manipulărilor.
 
De exemplu, pensiile au fost indexate de la 1 aprilie cu aproximativ 10%, salariul minim în sectorul real a fost majorat de la 1 mai de la 1900 lei la 2100 lei, salariile în medicină s-au majorat în medie cu 20% din 1 iulie, iar salariile în învățământ vor crește din 1 septembrie cu 8,6%.
 
Nu se cade, domnilor deputați din opoziție, să calificați astfel de majorări drept mizeră și batjocoritoare. Fiți siguri că cei care beneficiază de aceste majorări le apreciază, chiar dacă suntem cu toții de acord că pensiile și salariile sunt încă mici în țară. Ele erau mici pe vremea când domnul Dodon era ministru, și pe vremea când PLDM avea miniștri care răspundeau de acest domeniu. Preocuparea noastră este însă nu doar să le creștem în continuare pe măsură ce situația economică permite, ci și să reformăm sistemul. Fără o reformă a sistemului de pensii, pe care știți bine că ați amânat-o mereu, nu va fi posibilă o creștere sănătoasă a acestora.
 
În același timp, guvernul s-a preocupat în mod activ de capitolul protecție socială. Din primele săptămâni de mandat am dispus măsuri și am făcut acțiuni cu impact concret și pozitiv asupra puterii de cumpărare a cetățeanului: reducerea tarifelor la energie electrică cu peste 10%, reducerea tarifelor la gaze naturale cu 10,9%, introducerea pâinii sociale în rețeaua magazinelor Franzeluța, reducerea prețurilor la medicamente cu 6-14% sau creșterea numărului de servicii medicale gratuite, acoperite din fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
 
Guvernul pe care-l conduc a înțeles exact că măsurile de creștere a nivelului de trai sunt indispensabile pentru stabilitatea țării și pentru mobilizarea energiilor sociale în sensul susținerii reformelor la care ne-am angajat.
 
Nu sunt de acord, domnilor semnatari ai moțiunii, cu teza că mediul de afaceri a fost împovărat în ultimele 6 luni. Eu cred că, dimpotrivă, măsurile pro-business luate de guvern arată limpede dorința noastră de a-l sprijini. Vă reamintesc că introducerea moratoriului la controalele de stat a fost luată tocmai pentru a despovăra mediul de afaceri de abuzurile unor funcționari publici. Întrebați-i pe oamenii de afaceri dacă i-a deranjat cumva măsura asta ?! Vă informez de asemenea că folosim perioada de moratoriu pentru reforma instituțională a organelor de control, urmărind să facem comasări, transparentizări în activitate și eliminarea dublajelor. Sunt convins că rezultatul cu care vom veni în curând va fi un important pas înainte în acest domeniu. Iar aici aș mai menționa că domnii deputați din PLDM când au semnat moțiunea ar fi trebuit să-și amintească de taxele de protecție pe care le-au colectat Fiscul și Vama când se aflau în administrarea lor, unde s-au dus acești bani și ce mare batjocură a reprezentat asta pentru mediul de afaceri.
 
Tot în legătură cu mediul de afaceri, aduc aminte că am redus cu 25% numărul actelor permisive și avem ambiția să mai tăiem încă 25%, am lansat implementarea ghișeului unic pentru acte permisive, am abrogat 169 de ordine vamale și ne propunem să revedem rapid alte 52, am eliminat obligativitatea ștampilei pentru agenții economici, am extins facilitățile fiscale pentru companiile din industria IT, am reluat programul PARE 1+1, am lansat, împreună cu Banca Europeană de Investiții, proiectul ”Livada Moldovei” în valoare de 120 de milioane de euro, pentru susținerea sectorului horticol din țara noastră. Sunt lucruri concrete, iar mediul de afaceri a reacționat pozitiv la măsurile guvernamentale.
 
Doamnelor și domnilor,
 
Moțiunea opoziției prezintă o imagine incompletă și deformată a realităților din Republica Moldova. Dacă este să vorbim despre starea finanțelor publice, pe care autorii moțiunii o califică drept catastrofală, există cifre care confirmă progresele înregistrate. Este poate o veste tristă pentru autorii moțiunii, dar pozitivă pentru cetățenii Republicii Moldova. Realitatea este că încasările administrate de către Serviciul Fiscal de Stat și cele administrate de către Serviciul Vamal au crescut cu aproape 1,4 miliarde lei de la începutul acestui an. Sigur, acest rezultat poate fi îmbunătățit, de aceea vom lucra în continuare la consolidarea tuturor indicatorilor macroeconomici.
 
Există evoluții pozitive și la încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016. Potrivit ultimelor date statistice, încasările din acest an sunt cu circa 11%  mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut și se ridică în prezent la 8,36 miliarde lei, ceea ce reprezintă circa 61,4% din încasările programate. Asta înseamnă că vom avea bani să plătim pensii și ajutoare sociale majorate. Și acest lucru mă bucură, pentru că sunt categorii de oameni care au nevoie să fie sprijiniți și protejați de către stat.
 
Acestea sunt cifre relevante, ele nu mint și nu lasă loc de interpretare. Este corect ca performanța acestui guvern să fie judecată în raport cu situația de anul trecut și de acum 6 luni. Este însă incorect, așa cum fac autorii moțiunii, să fie puse în cârca guvernului probleme sistemice sau cronice, acumulate în timp. Ați fost toți aici. Nici unul din această sală nu poate spune că n-a avut parte de un dram de putere, să facă ceva pentru oameni cu adevărat.
 
Stimați colegi, am văzut de asemenea că în moțiune se critică în treacăt situația din agricultură. E bine totuși că cel puțin aici nu s-a intrat în detalii, fiindcă opoziția s-ar fi făcut complet de râs. Trebuie să recunosc că, în momentul în care am preluat guvernarea, situația din Agricultură în general și cea a fondului de subvenționare a producătorilor agricoli în special era, într-adevăr, dramatică. Mă refer în primul rând la datoria de 489 milioane de lei pentru restanțele la plata subvențiilor din 2014 și 2015. De aceea încerc un sentiment de jenă pentru colegii din PLDM care au semnat textul moțiunii, domniile lor știind foarte bine că aceste restanțe sunt, în mare parte, în responsabilitatea partidului lor. Și totuși, în pofida situației dificile, în doar 6 luni de zile, am reușit să ne achităm cu toate dispozițiile de plată pentru anii 2014 și 2015 care s-au încadrat pentru fondul de subvenționare. În acest moment, au rămas neachitate doar cererile de subvenționare pentru anul 2015 care nu s-au încadrat pentru fondul de subvenționare. Aceasta este realitatea.
 
În afară de acțiunile pentru deblocarea plăților pentru subvențiile din agricultură, am reușit să adoptăm și alte măsuri prin care am sprijinit direct producătorul agricol din țara noastră. Mă refer la proiecte de finanțare de tipul ”Livada Moldovei”, ”Agricultura competitivă”, Programul de Restructurare a Sistemului Vitivinicol, dar și la o serie de facilități cum ar fi posibilitatea de a importa direct motorină pentru lucrările agricole sau accesul agricultorilor la apa pentru irigații, fapt posibil după ce am aprobat Regulamentul-tip de exploatare a lacurilor de acumulare și a iazurilor. Anume astfel de măsuri au permis ca volumul producției agricole să crească în acest an cu aproximativ 4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
 
Evident, nu ne vom opri aici. Poziția Guvernului va fi și pe mai departe să susțină producătorii și procesatorii interni, iar în susținerea acestei afirmații vă amintesc doar o singură măsură pe care am adoptat-o primăvara aceasta și care a vizat introducerea unor taxe vamale la importul de carne de pasăre și la unele produse lactate din Ucraina. Este un exemplu de măsură prin care i-am sprijinit pe cei 6.000 de angajați din domeniul avicol și alți 15.000 de angajați din domeniul procesării laptelui.
 
Iar dacă ar fi să rezum domeniul agriculturii într-un singur set de date pentru colegii din opoziție, aș spune aceasta: proiectul de buget pentru 2016 prevede un fond de subvenționare în agricultură de 900 milioane lei față de 610 milioane lei cât a fost în bugetul pentru 2015. Deci o creștere de aproape 50%, stimați colegi.
 
În acest context, e adevărat că există o întârziere în privința legii bugetului de stat pentru 2016, dar vă informez că situația din ianuarie a fost una complexă și am folosit aceste ultime luni de zile pentru discuții cu partenerii externi în vederea realizării celei mai bune formule bugetare. Ne vom achita curând și de această sarcină, vom avea un buget aprobat pentru 2016. Dar să nu uitați vă rog nici o clipă rolul pe care l-ați jucat chiar voi, autorii moțiunii, în crearea haosului care era în țară la începutul anului.
 
Doamnelor și domnilor, se vorbește în textul moțiunii despre statul captiv. Ceea ce nu explică autorii moțiunii este cum se face că în acest așa-zis stat captiv au loc acum cele mai importante și curajoase reforme din ultimii ani, reforme care au ca scop consolidarea instituțiilor și a mecanismelor democratice. Mă refer și la Legea procuraturii, care va aduce mai multă independență și forță acestei instituții în lupta contra corupției, și la noul mecanism de numire a judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție, și la pachetul de legi pe integritate, care va duce la un mai bun control al averilor persoanelor cu funcții publice. Sunt lucruri asumate în cadrul Foii de Parcurs pentru agenda de reforme prioritare, agendă care acum este îndeplinită în proporție de aproape 80%.  Dar dumneavoastră, celor din opoziție, vă plac doar epitetele tari, nu și cifrele concrete ori legile adoptate. Și aici i-aș întreba pe noii parteneri politici ai socialiștilor, pe deputații PLDM, dar de ce nu ați fost la fel de vocali pe tema statului captiv înainte să fiți prinși cu furăciunile de la BEM, din Vamă, de la Fisc și așa mai departe? Sau ați uitat că dezastrul la BEM a început exact când această bancă era în administrarea directă a oamenilor PLDM, începând de la instituții până la Consiliul de Administrație? Atunci statul nu era captiv pentru că veneau banii la partid și vă era bine? Sau credeți că dacă v-ați ascuns după socialiști nu vi se mai văd urechile? Vreți să vă povestesc despre cum ați ținut captivă agricultura si v-ați finanțat doar colegii de partid sau sănătatea, unde și aerul din spitale a ajuns să aducă bani în buzunarul firmelor PLDM? Să vă spun despre modul fraudulos în care ați gestionat banii proveniți din asistența externă? Vreți să vă mai povestesc despre captivitate? Despre ce descoperim acum la Ministerul de Interne cu câteva proiecte pe care le-ati lansat cu mare populism, iar azi descoperim că erau niște hoții de nedescris, de la sistemul privind monitorizarea traficului până la alte proiecte mai complexe. Despre toate astea trebuie să se pronunțe cei în drept însă, dar strict politic ar trebui să vă fie cel puțin ruține vouă să vorbiți despre captivitatea statului.
 
La PSRM lucrurile sunt însă mai simple și clare cu capitivitatea, acest partid este captiv într-un singur loc și foarte transparent.
 
Doamnelor și domnilor,
 
Resping categoric modul în care opoziția prezintă relațiile noastre cu partenerii de dezvoltare și demersurile noastre pentru recâștigarea credibilității externe a Moldovei. Aș vrea să fie foarte clar că nici acest guvern și nici Moldova nu cerșește bani de la nimeni. Avem niște obiective economice și financiare concrete, iar aceste obiective sunt de folos Moldovei și vor fi atinse. Doar din demagogie ori din neștiință s-ar putea cineva opune eforturilor noastre de a încheia un Acord cu Fondul Monetar Internațional. Am avut deja o misiune de evaluare, am avut o misiune de negociere și avem acum o înțelegere la nivel de experți, (Staff level agreement, în terminologia FMI). De această înțelegere va beneficia Moldova, prin obținerea primei tranșe din împrumutul promis de România, prin deblocarea finanțărilor din partea Uniunii Europene și prin deschiderea drumului către semnarea unui Acord Moldova – FMI în această toamnă. Vrem normalitate – normalitate care e bună pentru țară, dar se pare că nu e bună pentru opoziție.
 
Aș dori să semnalez aici și faptul că scopul moțiunii pare să fie acela de a aduna cât mai multe acuzații, indiferent de faptul că unele dintre ele vin în contradicție cu ideologia și valorile deputaților care au semnat această moțiune. Mă întreb și îi întreb pe semnatari socialiști ai moțiunii de ce consideră greșită introducerea unui impozit pe avere? Sunt sigur că majoritatea alegătorilor dumneavoastră nu vă împărtășesc poziția, domnilor socialiști. Mă întreb de asemenea și îi întreb pe semnatarii PLDM ai moțiunii de ce solicită stoparea privatizărilor, care este în esența ideologică a unui partid de dreapta. Vă informez că este vorba de un proces necesar, care acum este absolut transparent, făcându-se prin Bursa de Valori. Atît o parte dintre socialiști, cât și dintre liberal democrați, au fost foarte de acord cândva că procesul de privatizare este necesar, unii au și și beneficiat de pe urma lui, pentru că atunci nu vă preocupa ca el să fie transparent, aveați alte interese. Aștept de la opoziție soluții concrete și constructive pentru a face acest proces cât mai transparent și eficient, nu epitete, așa cum se conțin în această moțiune.
 
Stimată audiență, unul dintre lucrurile la care am lucrat și lucrăm în continuare este întărirea sistemului bancar, în paralel cu recuperarea sumelor dispărute în perioada 2010-2014. Resping total manipularea prin care se pun în spinarea acestui guvern, direct sau indirect, problemele generate de furtul miliardului. Cunoașteți legislația votată în acest an de Parlament privind consolidarea independenței, competențelor de supraveghere, capacităților decizionale și de execuție ale Băncii Naționale a Moldovei și Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Cunoașteți elaborarea de către BNM, în consultare cu FMI și Banca Mondială, a strategiei de eliminare a vulnerabilităților în sectorul bancar. Vă amintesc de asemenea că Guvernul a aprobat luna trecută, prin hotărârea nr. 803 din 28 iunie curent, un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative, care înglobează modificări și completări la Legea instituțiilor financiare și Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Asta înseamnă întărirea cadrului legal privind transparența și calitatea acționariatului bancar, guvernarea corporativă, administrarea riscurilor, îmbunătățirea calității auditului extern în bănci, eficientizarea procesului de lichidare a băncilor. Acest Guvern contribuie concret la crearea tuturor condițiilor pentru ca acel furt să nu se mai repete niciodată în Moldova.
 
Vă informez de asemenea că Guvernul şi-a respectat promisiunea de a afişa sumele recuperate din frauda bancară. Informația există pe site-ul Ministerului Finanţelor și se actualizează lunar. Până astăzi au fost recuperate peste 500 milioane de lei, iar din contul preluării activelor şi a gajului de la cele 3 bănci aflate în proces de lichidare se preconizează recuperarea a încă 1,5 miliarde de lei, deci de trei ori mai mult. Rambursarea creditului de urgenţă înseamnă şi ea peste 700 milioane de lei, iar organele de anchetă au aplicat sechestru pe bunuri, proprietăţi, autovehicule şi conturi bancare estimate la peste 200 milioane lei.
 
Dar când vine vorba de BEM și devalizarea acestei bănci, nu pot să nu constat cinismul acestei moțiuni, semnată inclusiv de unii dintre deputații care au patronat direct sau indirect jaful de la această bancă. La fel, în cazul PLDM, eu cred că ei nu au remarcat că există acest pasaj în moțiune, altfel nu o semnau. Mai bine ajutați organele de anchetă să găsească banii, puneți colegii voștri care au răspuns în mod direct la gestionarea BEM să meargă la organele de anchetă și să spună unde sunt banii, cetățenii v-ar fi mult mai recunoscători pentru asta decât pentru semnături pe moțiuni demagogice.
 
Doamnelor și domnilor, misiunea unui Guvern este, până la urmă, una foarte clară – să asigure stabilitate și cât mai multă bunăstare pentru oameni. Anume acest lucru ni l-am propus prin programul de guvernare și anume asta facem zi de zi de la Guvern. Acest guvern chiar face, nu se face că face. Probabil acest lucru a început să deranjeze opoziția, după cum a început să deranjeze opoziția și faptul că avem stabilitate socială și există tot mai multe speranțe că în Moldova lucrurile pot fi stabile pe termen lung.
 
Aș putea să continui încă minute bune să vă prezint rezultatele și obiectivele pe mai departe ale Guvernului, dar știu că nu pentru asta ați invitat membrii Guvernului aici, reiese foarte clar din textul moțiunii, motivul este pur și simplu să încercați să demiteți Guvernul pentru a crea o nouă criză politică, mediul în care vă simțiți probabil confortabili și plini de șanse. De aceea vă propun să ne oprim aici cu prezentarea, sunt gata să vă răspund la întrebări și sper ca dezbaterea să fie una constructivă și utilă pentru cetățenii care o urmăresc. Aștept cu nerăbdare să aud ce soluții propuneți și chiar să le implementăm, dacă sunt bune.
 
În final aș vrea să mulțumesc președintelui Parlamentului, colegilor deputați din coaliția majoritară pentru sprijinul foarte mare pe care l-au acordat Guvernului în aceste luni, liderilor partidelor și grupurilor coaliției majoritare pentru sprijinul politic total acordat membrilor guvernului si unor colegi din opoziția parlamentară care la diferite etape au susținut proiectele transmise de noi în Parlament. În aceste 6 luni am arătat cum trebuie să fie un parteneriat constructiv între două instituții vitale ale statului, Guvernul și Parlamentul. Mulțumesc de asemenea partenerilor de dezvoltare și reprezenților misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău pentru suportul foarte important acordat Guvernului și Republicii Moldova.
 
Guvernul este decis să meargă înainte pe drumul stabilității și modernizării. Vrem să ne ducem misiunea până la capăt, adică să guvernăm Moldova și s-o guvernăm bine până la finalul mandatului, adică până la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2018. Solicit de aceea Parlamentului undă verde pentru ca activitatea acestui guvern să continue. Eforturile noastre în favoarea Republicii Moldova să continue. Vă solicităm respingerea moțiunii și menținerea Moldovei pe calea stabilității și a progresului.Am însă toate argumentele pentru a combate această moțiune de cenzură și pentru a o considera drept un exercițiu pur demagogic, confuz din punct de vedere ideologic și lipsit total de soluții din punct de vedere practic.
 
Guvernul este decis să meargă înainte pe drumul stabilității și modernizării. Vrem să ne ducem misiunea până la capăt, adică să guvernăm Moldova și s-o guvernăm bine până la finalul mandatului, adică până la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2018. Solicit de aceea Parlamentului undă verde pentru ca activitatea acestui guvern să continue. Eforturile noastre în favoarea Republicii Moldova să continue. Vă solicităm respingerea moțiunii și menținerea Moldovei pe calea stabilității și a progresului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

Sus