Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.07.2016

PNUD a elaborat un proiect privind îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale

PNUD a elaborat un proiect privind îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale

Echipa de consultanți din cadrul Programului Națiunilor Unite de Dezvoltare (PNUD) a elaborat și va înainta pentru aprobare Fondului verde pentru Climă (FVC) un proiect privind îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale din Republica Moldova. Declarația a fost făcută astăzi de Dafina Gherceva, coordonator ONU și PNUD în Moldova, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
 
Dafina Gherceva a accentuat că în urma obținerii unui răspuns pozitiv de la Secretariatul FVC, până la finele anului curent urmează a fi elaborat și aprobat un proiect cu drepturi depline, implementarea practică fiind programată începând cu anul 2017. Bugetul proiectului este estimat până la 30 milioane de dolari SUA și va fi oferit de partenerii de dezvoltare sub formă de grant.
 
Printre scopurile implementării acestui proiect se numără dezvoltarea unui program guvernamental privind reabilitarea clădirilor din punct de vedere a eficienței energetice, consolidarea capacităților asociațiilor de proprietari de locuințe și consolidarea capacităților pentru a garanta obținerea economiilor de resurse energetice și monetare, utilizarea experienței obținute pentru extinderea proiectului în toate localitățile țării, etc.
 
În scopul realizării inițiativei propuse, PNUD își propune crearea unor relații de parteneriat cu o instituție financiară internațională, precum și cu cele locale, pentru stabilirea unor relații de cooperare. În procesul de elaborare și implementare a proiectului va fi luată în considerație experiența proiectelor aflate în curs de implementare, precum este ”ESCO Moldova”, care au drept scop sporirea eficienței energetice, creșterea gradului de securitate energetică a statului, etc.
 
Viceprim-ministrul Octavian Calmîc a salutat inițiativa echipei de consultanți din cadrul PNUD, menționând că problemele eficienței energetice, sporirii nivelului de securitate energetică, reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră constituie obiectivele cheie în strategiile autorităților naționale din sectorul energetic. ”Pentru atingerea obiectivelor propuse, noi salutăm orice inițiativă a partenerilor de dezvoltare și suntem deschiși pentru o colaborare cât mai eficientă pentru realizarea unor asemenea proiecte. Drept exemplu sunt și proiectele de energie și biomasă, care sunt unele de succes în Republica Moldova”, a accentuat ministrul Economiei.
 
Potrivit vicepremierului, realizarea unui asemenea proiect va contribui, de asemenea, la implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare "Moldova 2020", care presupune reducerea consumului de energie prin creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus