Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.04.2016

La guvern a avut loc o reuniune a donatorilor straini

La guvern a avut loc o reuniune a donatorilor straini

Astăzi, 21 aprilie, la sediul Guvernului a avut loc o reuniune a donatorilor străini, organizată în scopul coordonării activităţii pe linia implementării proiectelor şi programelor orientate spre consolidarea încrederii dintre locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru.
 
Şedinţa a fost prezidată de Viceprim–ministrul Gheorghe Bălan şi Şeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, care a fost şi moderatorul reuniunii.
 
Agenda de lucru a cuprins subiecte cu privire la evoluția  procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană, facilitarea comerţului cu UE, aspecte legate de situaţia economică şi perspectivele instituirii punctelor de control comun la frontiera moldo-ucraineană (pe segmentul transnistrean), prezentarea progreselor înregistrate în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” și a altor proicte similare, implementate pe linia UE, PNUD, OMS, OIM, UNICEF, USAID, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova etc., anunță un comunicat al Biroului pentru reintegrare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus