Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2016-04-05/inca-doua-companii-vor-ob-ine-finan-are-din-mijloacele-creditului-polonez-43470.html
Data: Apr 5, 2016 (19:11)

Încă două companii vor obține finanțare din mijloacele Creditului polonez

Două dosare depuse pentru finanțare din resursele Creditului polonez au fost aprobate,  la 1 aprilie curent, de Consiliului de Supraveghere al Unității de implementare a creditului de asistență acordat de Guvernul Poloniei. Ședința Consiliului a fost condusă de Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
 
Companiile selectate sunt GVURA SRL, din raionul Căușeni, specializată pe congelarea și prelucrarea fructelor și SRL “REGIONAL MEAT”, care au prezentat un plan investițional al unui complex de creștere a porcinelor, în raionul Rezina.
 
Prima companie, GVURA SRL, va investi în construcția unei uzine performante de prelucrare și înghețare a fructelor, cu facilități de producție și de depozitare. Suma totală a investițiilor necesare este de 3 030 535  EUR, dintre care investiții proprii în valoare de 1 568 535 EUR (51,76%) și asistență de credit oferit de Guvernul Republicii Polone în domeniul agriculturii, în valoare de  1 462 000 EUR (48,24%).
 
Compania “REGIONAL MEAT” a solicitat investiții de 1.937.778 EUR, urmând să investească, per total, 3.565.217 EUR pentru renovarea fermei existente și dotarea ei cu utilaj modern.
 
Membrii Consiliului, la fel, au examinat Planul de activitate al Unității de implementare a creditului de asistență, acordat de Guvernul Poloniei pentru anul 2016 și politica de finanțare (recreditare) a Unității.
 
Din componența Consiliului de Supraveghere al Unității de implementare a creditului de asistență acordat de Guvernul Poloniei fac parte reprezentanți ai Cancelariei de Stat, Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanțelor, a anunțat Ministerul Economiei într-un comunicat.