Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.03.2016

Tariful la energia electrică ar putea fi micșorat cu aproximativ 10 la sută din luna martie, iar în luna aprilie mai urmează o reducere

Tariful la energia electrică ar putea fi micșorat cu aproximativ 10 la sută din luna martie, iar în luna aprilie mai urmează o reducere

Prim-ministrul Pavel Filip a anunţat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că Guvernul Republicii Moldova a facilitat negocierea contractelor de achiziție a energiei electrice de către operatori, reuşind diminuarea preţului de achiziţie a acesteia.
 
„S-a obţinut un preţ foarte bun în urma negocierilor. Am analizat în cadrul şedinţei de astăzi cu factorii de decizie din domeniu cum această micșorare de preţ la energie electrică va influenţa şi tariful pe care il vor plăti cetăţenii”, a spus Premierul.
 
Pavel Filip a mai declarat că, potrivit datelor tehnice, există premise ca preţul final achitat de consumatori să înregistreze o diminuare de 10%. În noul tarif va fi reflectat cursul valutar actualizat, inflaţia, precum şi alte soluţii identificate în timpul negocierilor.
 
Totodată, Premierul a menţionat că tariful la energie electrică ar putea scădea în continuare în perioada imediat următoare. Astfel, s-a analizat posibilitatea unei diminuări suplimentare a tarifului, în afară de cele 10%, într-un timp cât mai scurt, eventual chiar din luna aprilie.
 
Urmează ca Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică să analizeze noul contract și să se pronunțe referitor la posibilitatea de reducere a tarifului la energia electrică, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus