Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.11.2015

Republica Moldova va fi inclusă în barometrul balcanic privind situația economică și investițională

Republica Moldova va fi inclusă în barometrul balcanic privind situația economică și investițională

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride a avut, astăzi, o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Cooperării Regionale, Goran Svilanovic.
 
În cadrul discuțiilor, Stephane Bride a apreciat efortul Consiliului Cooperării Regionale în promovarea și consolidarea cooperării regionale în Europa de Sud-Est, menționând, în același timp că integrarea regională este unul din principalele obiective ale Republicii Moldova. În susținerea acestui argument, Ministerul Economiei a organizat săptămâna curentă la Chișinău o serie de evenimente dedicate cooperării în cadrul Acordului Central European - CEFTA Week, cu participarea tuturor țărilor din Balcanii de Vest.
 
”Parteneriatul în cadrul Consiliului Cooperării Regionale și CEFTA reprezintă pentru Moldova, o platformă eficientă pentru integrareaeconomică regională și europeană, atragerea investițiilor, promovarea comerțului, libera circulație a persoanelor, de cooperare politică și de securitate, în special în contextul riscurilor din ultima perioadă”, a spus ministrul Economiei.
 
La rândul său, Goran Svilanovic, și-a exprimat gratitudinea pentru evenimentele organizate de Ministerul Economiei în cadrul CEFTA Week, subliniind contribuția activă a țării noastre la realizarea obiectivelor de cooperare economică și comercială regională.
 
Totodată, oficialul a anunțat că Republica Moldova va fi inclusă în barometrul balcanic privind situația economică și investițională, care va fi realizat de Grupul de lucru pentru investiții din cadrul Consiliului Cooperării Regionale și va fi distribuit comunității globale de business. De asemenea, același grup de lucru va elabora o analiză a politicilor investiționale regionale, care  va include o foaie de parcurs cu acțiuni concrete pentru realizarea reformelor în acest domeniu.
 
La final, Secretarul General al Consiliului Cooperării Regionale l-a invitat pe Stephane Bride la reuniunea ministerială, organizată de Consiliu și Guvernul Republicii Montenegro pe 9 decembrie 2015, în Podgorița.
 
Potrivit Ministerului Economiei, Consiliului Cooperării Regionale (RCC) este o structură de cooperare la nivel regional, institutită la 27 februarie 2008, fiin succesoare a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). RCC este destinat susţinerii cooperării regionale prin intermediul unui cadru cu apartenenţă şi gestionare regională, care susţine, de asemenea, integrarea Europeană şi euro-atlantică a statelor din Europa de Sud-est. Rolul cheie al RCC este de a genera şi coordona proiecte de dezvoltare şi de a crea un climat politic care să permită implementarea proiectelor de un caracter regional extins pentru beneficiul fiecărei ţări membre. RCC funcţionează pe baza unui parteneriat tripartit: 12 state participante (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Moldova, România, Serbia, Turcia şi Slovenia), state donatoare (Austria, Cehia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Norvegia, Polonia, Spania, Suedia, SUA şi Ungaria) şi Comisia Europeană.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus