Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2015-06-25/nato-a-aprobat-un-pachet-de-consolidare-a-capacita-ilor-de-aparare-pentru-republica-moldova-40128.html
Data: Jun 25, 2015 (08:14)

NATO a aprobat un pachet de consolidare a capacităților de apărare pentru Republica Moldova

În cadrul reuniunii miniștrilor Apărării ai ţărilor aliate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), desfăşurate miercuri, 24 iunie, la Bruxelles, a fost aprobat pachetul de asistenţă „Consolidarea capacităților de apărare pentru Republica Moldova” (DCB).

Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, a menţionat că pachetul respectiv este destinat pentru susţinerea Republicii Moldova în sporirea potenţialului de apărare şi securitate, care ar permite extinderea nivelului de interoperabilitate cu NATO.

Sursa a specificat că, potrivit documentului, Alianţa Nord-Atlantică va sprijini procesul de modernizare a Armatei Naţionale, pentru a putea răspunde provocărilor la adresa securităţii şi apărării Republicii Moldova, dar şi eforturile naţionale de participare în operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sub egida ONU.

Republica Moldova a fost acceptată la Iniţiativa Consolidării Capacităţilor de Apărare, în cadrul Summit-ului din Ţara Galilor din septembrie 2014, anunță un comunicat al Ministerului Apărării.