Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2015-06-18/comisia-natzionala-pentru-proprietatea-intelectuala-a-audiat-raportul-pe-implementarea-strategiei-na-40052.html
Data: Jun 18, 2015 (17:03)

Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală a audiat raportul pe implementarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale până în 2020

Rezultatele implementării Planului de acțiuni pentru 2012-2014 al Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale până în anul 2020 au fost prezentate în cadrul Comisiei naţionale pentru proprietatea intelectuală, care a fost prezidată de viceprim-ministrul, ministrul în exercițiu al Economiei, Stephane Bride. La ședință au participat reprezentanții Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), Serviciului Vamal, Academiei de Științe a Moldovei, Ministerului Culturii ș.a.
 
Potrivit raportului, acțiunile realizate au vizat elaborarea cadrului normativ pentru încurajarea creării, protecției și utilizării proprietățiii intelectuale, precum și de sporire a capacităților de inovare ale instituțiilor de cercetare, centrelor universitare și ale mediului de afaceri. De asemenea, au fost raportate acțiuni pentru îmbunătățirea imaginii produselor moldovenești și a brandului de țară, cum ar fi lansarea brandului vinicol național ”Wine of Moldova”, participarea antreprenorilor la forumuri și expoziții internaționale. În 2014, AGEPI a participat la 80 de evenimente la nivel local și regional, inclusiv la 25 de expoziții și 55 seminare în sfera antreprenoriatului, cercetării și învățământului ș.a. Printre rezultate a mai fost enumerată elaborarea cadrului normativ în vederea creării mecanismelor de valorificare a invențiilor brevetate, organizarea, în această perioadă, a 80 de activătăți de informare a societății cu privire la rolul proprietății intelectuale în dezvoltarea economică, socială și culturală a țării.
 
În ședință a fost, de asemenea examinat Raportul de activitate al Observatorului respectării drepturilor de proprietate intelectuală pentru anul 2014, în care a fost reflectată situaţia curentă, tendinţele în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală şi formulate anumite recomandări în scopul ameliorării situaţiei în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, reprezentanții Serviciului Vamal au prezentat situația cu privire la asigurarea drepturilor de proprietate intelectuală în 2014. Potrivit acestora unul dintre obiectivele de bază a Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale până în anul 2020 este dezvoltarea unei infrastructuri eficiente de prevenire şi combatere a fenomenelor contrafacerii şi pirateriei.
 
În ceea ce privește susţinerea brevetării în străinătate, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a raportat că în process de elaborare se află Regulamentul privind susținerea brevetării în străinătate a obiectelor de proprietate industrială din Republica Moldova
 
Cu privire la dezvoltarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate în Republica Moldova, membrii CNPI au menționat că la moment sistemul naţional de protecţie a indicaţiilor geografice (IG), denumirilor de origine (DO)  și specialităţilor tradiţionale garantate (STG) al Republicii Moldova se află în proces de consolidare. În acest sens, a fost menționată armonizarea legislației naționale în domeniu cu directivele europene, intensificarea dialogului interinstituțional în vederea consolidării sistemului de protecție a IG, DO, STG, elaborarea și aprobarea în noiembrie 2012 a Strategiei naţionale  în domeniul proprietăţii intelectuale până în anul 2020 și a Planului de acţiuni pentru anii 2012-2014 privind implementarea prevederilor Strategiei.