Trimite e-mail | Printeaza
Social
16.06.2015

Deputații din cadrul Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sătătate și familie au ajuns la un consens privind statutul medicului rezident

Deputații din cadrul Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova au ajuns la un consens în ce privește definitivarea statutului juridic al medicului rezident.

Inițiativa legislativă, elaborată anterior în acest sens de către deputații din cadrul comisiei de profil - reprezentanți ai majorității fracțiunilor parlamentare, a fost discutată  în cursul ședinței de marți, participanții la ședință susținînd în unanimitate proiectul de lege privind modificarea și  completarea Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic. În cel mai scurt timp proiectul urmeză a fi înaintat pentru examinare în plenul Parlamentului. 

Modificările  au fost condiționate de necesitatea înlăturării vidului legislativ, creat în jurul statutului medicilor rezidenți, inclusiv  în urma adoptării noului Cod al Educației. Proiectul de lege propus de comisie are drept scop aducerea în cadrul legal a statului juridic al medicului rezident, inclusiv în ce privesc limitele competenței profesionale a medicului rezident, asumarea responsabilităților pentru calitatea actului medical, precum și modul de remunerare. 

Deputații, reprezentînd majoritatea fracțiunilor parlamentare, au remarcat că modificările propuse urmăresc acordarea unui statut distinct medicilor reizdenți, delimitînd clar competențele acestora.

Grație transpunerii în viață a acestei inițiative legislative, va fi asigurată continuitatea prin posibilitatea angajării medicilor rezidenți în instituțiile medico-sanitare, cu reangajarea ulterioară în calitate de medici specialiști. De asemenea, consensul deputaților comisiei de profil rezidă din necesitatea încurajării și motivării tinerilor specialiști, respectiv  - reducerii migrației cadrelor medicale, stopării plecării lor peste hotarele țării.

Proiectul de lege privind modificarea și  completarea Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic este un rezultat al eforturilor comune și al unor abordări  de consens împărtășite de către deputații comisiei de profil,  ministerul sănătății, ministerul finanțelor, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie N.Testemițanu, medici rezidenți.


cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus