Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2015-05-06/mihail-saaka-vili-a-exprimat-disponibilitatea-echipei-de-consilieri-a-preshedintelui-ucrainean-sa-ac-39538.html
Data: May 6, 2015 (14:40)

Mihail Saakașvili a exprimat disponibilitatea echipei de consilieri a Preşedintelui ucrainean să acorde Guvernului Republicii Moldova sprijin necondiționat la realizarea reformelor inițiate

Prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, s-a întâlnit în această dimineață, la Kiev, cu Mihail Saakașvili, consilierul Preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko. Discuţia a vizat aprofundarea cooperării bilaterale, securitatea regională, reformarea justiției și a instituțiilor de ocrotire a normelor de drept, combaterea corupției și stabilitatea sistemului financiar-bancar.
 
Premierul Chiril Gaburici a făcut o scurtă prezentare a proiectelor ce urmează a fi implementate în Republica Moldova în sectoarele respective. De asemenea, Prim-ministrul moldovean a vorbit despre prioritățile Guvernului de la Chișinău și acțiunile care vor fi întreprinse pentru a oferi cetățenilor un viitor mai bun și un trai decent.
 
Mihail Saakașvili a exprimat disponibilitatea echipei de consilieri a Preşedintelui ucrainean să acorde Guvernului Republicii Moldova sprijin necondiționat la realizarea reformelor inițiate. Ex-președintele georgian s-a arătat convins că inițiativele propuse de Premierul Chiril Gaburici vor duce la modernizarea Republicii Moldova și la schimbarea spre bine a situației din țară. Mai mult, consilierul Președintelui ucrainean a reiterat sprijinul pentru asigurarea stabilității în sectorul financiar-bancar, reformarea justiției și a instituțiilor de ocrotire a normelor de drept.
 
”Prim-ministrul moldovean are suficient potenţial de a face schimbări reale în Republica Moldova. Pentru a avea succes, trebuie intensificată lupta cu corupţia, iar premierul este determinat să ducă la bun sfârşit acest proces. Chiril Gaburici este o speranță, nu doar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga regiune. Este important să fie susţinut în intenţiile sale”, a declarat pentru presă Mihail Saakașvili, la finalul întrevederii.
 
Prim-ministrul Chiril Gaburici întreprinde astăzi, 6 mai, o vizită de lucru în capitala Ucrainei, Kiev, la invitația Președintelui Petro Poroșenko, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.