Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2015-04-27/la-finele-lunii-iunie-curent-la-chi-inau-va-avea-loc-cea-dea-cincea-edin-a-a-comisiei-interguvername-39397.html
Data: Apr 27, 2015 (06:50)

La finele lunii iunie curent, la Chișinău va avea loc cea de-a cincea ședință a comisiei interguvernamentale moldo – poloneze

„Modelul economic polonez este un exemplu de succes ce poate fi preluat de Moldova”, declarația a fost făcută de Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministru al Economiei în cadrul întrevederii de astăzi cu Artur Michalski, ambasadorul Republicii Polone în Moldova.
 
Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor economice bilaterale între Republica Moldova și Polonia și atragerea companiilor poloneze să investească în Moldova. În acest context, ambasadorul Poloniei a remarcat importanța sporirii vizibilității pieței moldovenești în mediul de afaceri polonez, în special pentru companiile care activează în țările vecine, România, Ucraina.
 
Ministrul Economiei a apreciat susținerea constantă oferită Republicii Moldova, subliniind importanța expertizei pe care o poate oferi Polonia țării noastre. „Modelul economic polonez este un exemplu de succes ce poate fi preluat de Moldova în parcursul nostru european, în special în dezvoltarea climatului investițional”, a declarat Stephane Bride.
 
Totodată, părțile au mai discutat despre posibilitatea extinderii asistenței oferite de partea poloneză în sectoare precum industria, referindu-se și la creditul oferit de Guvernul Poloniei,  în valoare de 100 milioane de euro, acordat pentru dezvoltarea sectorului agro-industrial din Moldova, din care 10% urmând a fi direcționate pentru dezvoltarea infrastructurii industriale. 
 
La final, oficialii au convenit asupra organizării în luna Iunie la Chișinău a celei de-a 5-a Comisii interguvernamentale moldo-poloneze. Părțile au agreat și asupra organizării, în aceeași perioadă, a unui forum de afaceri moldo-polonez în vederea stabilirii parteneriatelor și proiectelor de investiții comune.