Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.03.2015

Banca Europeană pentru Investiții va finanța proiectul de izolare termică a clădirilor din Chișinău

Banca Europeană pentru Investiții va finanța proiectul de izolare termică a clădirilor din Chișinău

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a anunţat astăzi despre lansarea celui mai mare proiect de eficienţă energetică şi izolare termică a clădirilor publice şi blocurilor de locuinţă din Chişinău.

Reîntors recent de la Luxemburg, unde a avut mai multe întrevederi cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Dorin Chirtoacă a menţionat că partenerii europeni şi-au dat acordul de principiu pentru susţinerea proiectului.

Proiectul presupune izolarea termică a blocului, restaurarea acoperişilui, a faţadei, reparaţia subsolului, schimbarea geamurilor şi instalarea punctului termic individual. Asemenea soluţii vor fi folosite atât în privinţa blocurilor de locuinţă, dar şi în cazul clădirilor publice. Potrivit primarului general, acest proiect este unica soluţie viabilă pentru soluţionarea problemei privind gestionarea fondului locativ şi refacerea infrastructurii din interiorul clădirilor vechi, publice sau private.

În acest sens, pe parcursul săptămânii curente primarul Dorin Chirtoacă va purta discuţii şi cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, alt partener de finanţare al Primăriei Chişinău.

Conform discuţiilor preventive, BEI şi-a exprimat disponibilitatea de a susţine un proiect cu o valoare de circa 50 milioane EURO pentru clădirile publice şi circa 200 milioane EURO pentru blocurile de locuinţă. În cazul obţinerii garanţiei de stat, rata dobânzii ar constitui circa 1 % anual. Proiectul ar urma a fi realizat în decursul mai multor ani, iar termenul de rambursare a împrumutului ar fi de 10 - 15 ani. Primăria propune ca locatarii să contribuie cu 10 la sută din costul total de restaurare a unui bloc de locuinţe.

Primăria Chişinău va definitiva dosarul pentru depunere la finanţare externă, iar în luna aprilie - mai un grup de xeperţi din cadrul BERD şi BEI vor veni în capitală pentru a examina proiectul.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus