Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2015-02-25/stagnare-pe-piata-de-asigurari-din-moldova-in-2014-asiguratorii-au-vandut-polite-de-12-miliarde-lei--38668.html
Data: Feb 25, 2015 (19:59)

Stagnare pe piata de asigurari din Moldova in 2014: Asiguratorii au vandut polite de 1,2 miliarde lei moldovenesti

Piata de asigurari din Republica Moldova a totalizat 1,2 miliarde lei moldovenesti in anul precedent, avansul fata de 2013 fiind de numai 0,39%, arata datele preliminare publicate de catre autoritatea de supraveghere de la Chisinau (CNPF).

In moneda europeana, pe fondul diferentelor de schimb valutar, respectiv a deprecierii leului moldovenesc in raport cu euro, subscrierile companiilor au inregistrat o scadere de 9,89%, ajungand la 64,50 milioane euro (nota: pentru calculele in euro s-a tinut cont de rata medie de schimb conform Bancii Nationale a Moldovei).

Potrivit rezultatelor raportate, clasele de asigurari auto RCA si Carte Verde au generat prime brute subscrise in valoare de 504,37 milioane lei moldovenesti (27,07 milioane euro).

Dintre acestea, politele de tip Carte Verde au totalizat 263,45 milioane lei moldovenesti (14,14 milioane euro), cu 6,82% mai mult decat in anul 2013. Restul de 240.92 milioane lei moldovenesti (12,93 milioane euro) au revenit RCA, in crestere cu 0,96% fata de anul 2013. Aceste doua tipuri de polite au generat aproximativ 42% din totalul pietei.

Din cele 15 companii de asigurare active pe piata de profil din Moldova, 11 societati au inregistrat rezultate pozitive. Valoarea insumata a primelor brute subscrise de primele zece companii, in anul 2014, reprezinta 91,18% din total piata, respectiv 1 miliard lei moldovenesti.

In perioada analizata, MOLDASIG a ramas liderul pietei, cu o cota de piata de 23,45%, fiind urmat de ASITO - 15,5%, GRAWE CARAT - 11,27%, DONARIS-GROUP VIG - 10,75% si MOLDCARGO - 7,66%.

Locul sase este ocupat de ASTERRA GRUP - 5,22%, urmata de GALAS - 4,98%, ACORD-GRUP - 4,71%, GARANTIE Asigurari - 3,97% si KLASSIKA Asigurari - 3,66%.

In acelasi timp, valoarea daunelor platite de asiguratorii moldoveni s-a cifrat la 507,45 milioane lei moldovenesti (27,24 milioane euro), in crestere cu 17,34% comparativ cu 2013, scrie www.xprimm.md - cel mai cunoscut portal de informatii cu privire la sectorul asigurarilor din Moldova.