Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.02.2015

Andrian Candu la întrevederea cu Cord Meier-Klodt: Acordul de Asociere și comerțul liber cu UE sunt prioritățile Republicii Moldova

Andrian Candu la întrevederea cu Cord Meier-Klodt: Acordul de Asociere și comerțul liber cu UE sunt prioritățile Republicii Moldova

„Implementarea Agendei de Asociere cu Uniunea Europeană înseamnă reforme, prioritar în domeniul justiției și a luptei împotriva corupției, în domeniul financiar-bancar, a administrației publice, dar și în sfera socială. Este important să asigurăm funcționalitatea instituțiilor statului, iar discuțiile politice să fie păstrate pentru viitor, deoarece cetățenii așteaptă rezultate concrete de la guvernare.” Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Andrian Candu în cadrul întrevederii cu Împuternicitul pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Mijlocie al Ministerului de Externe al Germaniei, Cord Meier-Klodt, aflat într-o vizită de documentare de patru zile în Republica Moldova.

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat prioritățile agendei parlamentare, situația economică și social-politică din Republica Moldova atât la nivel central, cât și la nivel local, inclusiv în regiunea transnistreană și autonomia găgăuză. De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii privind acțiunile prioritare care urmează a fi întreprinse de autoritățile din Republica Moldova pentru continuarea reformelor de modernizare a țării.

Președintele Parlamentului a mulțumit autorităților din Germania pentru sprijinul substanțial și fără precedent acordat țării noastre în procesul de integrare europeană atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE. În context, Andrian Candu a subliniat că Parlamentul Republicii Moldova va avea un rol pro-activ în continuarea parcursului european, asumându-și plenar responsabilitățile care îi revin, inclusiv privind ajustarea legislației naționale la acquis-ul comunitar. Andrian Candu a vorbit și despre dezvoltare locală, pledând pentru inițierea unor parteneriate între localitățile din Republica Moldova și Germania, menite să stimuleze implicarea autorităților locale în procesul de integrare europeană.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, Cord Meier-Klodt a salutat învestirea noului guvern al Republicii Moldova, exprimându-și speranța că Executivul va continua reformele începute pe calea integrării europene. De asemenea, oficialul german a anunțat că țara sa va prelua în 2016 președinția rotativă a OSCE. În context, Cord Meier-Klodt a dat asigurări că Germania este pregătită să ofere în continuare sprijinul necesar pentru intensificarea contactelor între cele două maluri ale Nistrului. „Ne dorim ca Moldova să devină într-adevăr o istorie de succes și să se dezvolte în pace și stabilitate”, a menționat oficialul german.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus