Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2015-02-07/mae-rom-n-aloca-circa-35-din-bugetul-de-asistentza-pentru-dezvoltare-pe-2015-republicii-moldova-38426.html
Data: Feb 7, 2015 (14:52)

MAE român alocă circa 35% din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare pe 2015 Republicii Moldova

Ministrul Bogdan Aurescu a aprobat lista proiectelor care vor fi finanţate din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare pe anul 2015 al Ministerului de Externe, iar aproximativ 35% din total este destinat R. Moldova, alte beneficiare fiind Georgia, Egipt, Tunisia, Libia, Ucraina şi Afganistan.

Potrivit unui comunicat, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a aprobat lista proiectelor şi programelor care vor fi finanţate din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare (AOD) pe anul 2015 al Ministerului de Externe, în valoare de 10,1 milioane lei.

Aproximativ 35% din totalul bugetului este destinat Republicii Moldova, unde vor fi finanţate proiecte în domenii, precum justiţie şi afaceri interne, agricultură, educaţie, creşterea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea societăţii civile.

Astfel, 40.000 de dolari vor fi alocaţi pentru un program de formare destinat personalului din administraţia publică a Republicii Moldova, 100.000 de euro pentru creşterea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor din această ţară, 157.382 pentru crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de Dezvoltare Nord a R. Moldova şi 78.950 de euro pentru sisteme autonome de irigare integrate cu turbine eoliene şi instalaţii fotovoltaice.

Alţi 70.000 de euro vor fi atribuiţi pentru un program privind calitatea sporită în furnizarea serviciilor educaţionale în învăţământul superior din R. Moldova, în timp ce pentru consolidarea capacităţii de coordonare instituţională a Biroului Migraţie şi Azil în domeniul recepţiei, admisiei, reglementării şederii şi integrării străinilor pe teritoriul Republicii Moldova vor fi alocaţi 77.600 de euro.

De asemenea, 20.000 de euro revin pentru Fondul de Mobilitate pentru experţii ONG din România şi Republica Moldova.

Alţi beneficiari din state ca Georgia, Egipt, Tunisia, Libia, Ucraina şi Afganistan vor primi aproximativ 15% din buget pentru proiecte vizând sprijinirea procesului democratic, societatea civilă, consolidarea capacităţii instituţionale în diferite domenii ale administraţiei, educaţiei, protecţia copilului, reducerea riscului la dezastre.

Aproximativ 10% din buget este destinat asistenţei umanitare, fiind acordat pe măsura apariţiei unor necesităţi la nivel internaţional, iar 25% din buget este alocat contribuţiilor la proiecte tematice sau organizaţii multilaterale destinate promovării democraţiei şi respectării drepturilor omului, societăţii civile, reconstrucţiei post-conflict, precum şi activităţilor de educaţie pentru dezvoltare şi activităţile de conştientizare publică în domeniul dezvoltării.

România şi-a luat angajamentul la nivelul Uniunii Europene ca, până în 2015, să crească volumul asistenţei pentru dezvoltare oferite la 0,33% din venitul naţional brut, scrie Mediafax.