Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.12.2014

Consiliul Ministerial al OSCE a adoptat o declarație cu privire la negocierile vizând reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2

Consiliul Ministerial al OSCE a adoptat o declarație cu privire la negocierile vizând reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2

Consiliul de Miniştri al OSCE, care s-a desfăşurat în perioada 4-5 decembrie 2014, la Basel, Elveția, a adoptat o serie de documente, inclusiv declaraţia ministerială cu privire la negocierile vizând procesul de reglementare transnistreană în formatul 5+2.

Potrivit MAEIE, documentul reafirmă determinarea fermă a statelor participante ale OSCE de a identifica o soluție pașnică cuprinzătoare a conflictului transnistrean, bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborarea unui statut special al Transnistriei, ce va garanta drepturile populației din regiune.

De asemenea, potrivit documentului, a fost exprimată speranţa privind avansarea negocierilor pe cele trei coşuri tematice incluse în agenda formatului 5+2. Declarația încurajează sporirea intensităţii contactelor între Chişinău şi Tiraspol, precum şi imprimarea unui caracter sistematic negocierilor în formatul 5+2.   

Părţile sunt îndemnate să promoveze măsurile de consolidare a încrederii şi să se abţină de la acţiuni ce ar putea destabiliza situaţia în regiune. Totodată, mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri sunt chemaţi să intensifice eforturile coordonate şi să utilizeze potenţialul de care dispun pentru a înregistra progrese în atingerea unei soluții cuprinzătoare pentru conflictul transnistrean.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus