Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
19.11.2014

Angajata unei bănci falsifica acte pentru a acorda credite

Angajata unei bănci falsifica acte pentru a acorda credite

Angajata unei instituţii bancare din Soroca a fost condamnată pentru fals în acte şi dobândirea creditelor prin înşelăciune. Procuratura raionului Soroca a stabilit că, în perioada anilor 2010 – 2011, inculpata, care activa în calitate de manager al secţiei creditare a băncii a acordat credite în baza actelor false, confecţionate chiar de ea. Astfel, aceasta a confecţionat certificate de salarii şi carnete de muncă false, în baza cărora 18 persoane au beneficiat de credite în sumă de 778 mii lei de la banca în care activa.

Îndată după ce s-a aflat despre „afacerile” ilegale ale inculpatei pentru care era ulterior remunerată de către clienţii săi, conducerea băncii a eliberat-o pe femeie din funcţie.

Recent, instanţa de judecată i-a stabilit inculpatei o pedeapsă sub formă de amendă în sumă de 23 mii lei. Procurorii consideră sentinţa prea blândă şi anunţă că o vor contesta, solicitând condamnarea inculpatei la închisoare, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus