Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-10-07/pre-edintele-nicolae-timofti-a-promulgat-codul-educa-iei-al-republicii-moldova-36887.html
Data: Oct 7, 2014 (17:47)

Președintele Nicolae Timofti a promulgat Codul educației al Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat Codul educației. Documentul va intra în vigoare după 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Documentul elaborat de Ministerul Educației reprezintă actul normativ-legislativ fundamental în domeniul învățămîntului de toate nivelurile, care reglementează funcționarea și raporturile juridice din sistemul educațional național. Codul vine să înlocuiască Legea învățămîntului adoptată în anul 1995.

Codului educației are cîteva obiective de bază: instituirea unui sistem eficient de asigurare, monitorizare și evaluare a calității în educație, asigurarea legăturii cu piața muncii, dezvoltarea, sprijinirea și motivarea cadrelor didactice pentru asigurarea educației de calitate, promovarea învățării pe tot parcursul vieții, reconsiderarea sistemului de învățămînt din perspectiva serviciilor educaționale de calitate și cost-eficiente.

Codul educației a fost elaborat în urma unui amplu proces participativ care a inclus beneficiari ai sistemului educațional, experți în domeniu, reprezentanți ai mediului academic și a celui de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor mass-media și publicul larg. În total, în acest scop au fost desfășurate peste 40 de dezbateri publice.