Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-09-26/ministrul-economiei-andrian-candu-a-avut-o-intrevedere-ministrul-rus-al-dezvoltarii-economice-alekse-36756.html
Data: Sep 26, 2014 (18:52)

Ministrul Economiei Andrian Candu a avut o întrevedere ministrul rus al Dezvoltării Economice Aleksei Uliukaev

În cadrul vizitei la Moscova, viceprim-ministrul, ministru al Economiei Andrian Candu a avut o întrevedere cu ministrul rus al Dezvoltării Economice,  Aleksei Uliukaev.
 
Cei doi oficiali au discutat în mod special despre problemele ce afectează relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, iar accentele s-au pus pe restricţiile şi taxele vamale impuse produselor moldoveneşti.
 
 Andrian Candu a prezentat mai multe argumente economice şi juridice ce demonstrează lipsa motivelor din partea Rusiei în momentul anulării regimului preferenţial pentru produsele moldoveneşti.
 
În urma solicitării lansate de Candu, Uliukaev a promis să facă publice toate expertizele şi dovezile economice pe care le invocă partea rusă, potrivit cărora  Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar prezenta o ameninţare pentru relaţiile comerciale dintre ţara noastră şi Federaţia Rusă.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului pe marginea acestui subiect, inclusiv pe necesitatea iniţierii unei expertize europene în cazul în care  va fi necesară.