Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-09-21/de-luni-ceta-enii-republicii-moldova-vor-putea-calatori-fara-vize-in-israel-36633.html
Data: Sep 21, 2014 (18:24)

De luni cetățenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Israel

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o discuție la telefon cu ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Avigdor Liberman. Șeful diplomației de la Tel Aviv a anunțat că de mâine, 22 septembrie 2014, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Israel. Decizia a fost luată azi de Executivul isaelian.

Premierul Iurie Leancă a apreciat decizia drept una care va contribui și mai mult la aprofundarea relațiilor bilaterale, întâi de toate a celor interumane.Oficialul de la Tel Aviv a exprimat interesul autorităților israeliene în sprijinirea ţării noastre.

Moldova și Israel au semnat până în prezent 24 de acorduri bilaterale, inclusiv Acordul privind angajarea la muncă a 1000 de moldoveni. În proces de negociere sunt opt acorduri moldo-israeliene.

Ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Avigdor Liberman,  s-a aflat într-o vizită oficială în țara noastră în urmă cu trei ani, informează un comunicat al guvernului.