Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-09-16/pre-edintele-nicolae-timofti-declara-ca-i-i-va-exercita-mandatul-p-na-la-investirea-in-func-ie-a-unu-36582.html
Data: Sep 16, 2014 (19:16)

Președintele Nicolae Timofti declară că își va exercita mandatul până la învestirea în funcție a unui președinte nou ales

Unele instituții de presă din Republica Moldova au vehiculat în ultima perioadă informații cu privire la o eventuală demisie a șefului statului după alegerile parlamentare programate pentru 30 noiembrie a.c., relatează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

În legătură cu acest subiect, Președinţia Republicii Moldova consideră necesar să facă următoarele precizări:

Conform rigorilor constituţionale vacanţa funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demitere, de demisie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

Astfel, mandatul preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului, iar domnul Nicolae Timofti a depus jurământul la 23 martie 2012. Exercitarea efectivă a mandatului durează până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales.

Președintele Nicolae Timofti apreciază că demisia șefului statului înainte de termen ar genera o stare de instabilitate politică și ar prejudicia parcursul european al țării.

Prin urmare, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, declară că își va exercita mandatul până la învestirea în funcție a unui președinte nou ales.

Președintele țării cheamă instituțiile statului și forțele politice să se concentreze pe desfășurarea în bune condiții a scrutinului parlamentar.