Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-09-10/moldova-va-primi-cea-de-a-treia-transha-de-116-mln-euro-de-la-uniunea-europeana-pentru-reforma-din-s-36479.html
Data: Sep 10, 2014 (10:10)

Moldova va primi cea de a treia tranşă de 11,6 mln. euro de la Uniunea Europeană pentru reforma din sectorul energetic

Comisia Europeană va debursa până la finele anului curent cea de a treia tranşă, în valoare de 11,6 mln. euro, oferite de UE ţării noastre în cadrul Programului de Suport Bugetar „Suportul reformei în sectorul energetic” în valoare totală de 42,6 mln. euro. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul Economiei, Andrian Candu, şi şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, în cadrul unei conferinţe de presă comune.
 
În cadrul conferinţei de presă, Andrian Candu a menţionat că Programul are drept obiectiv principal suportul reformei sectorului energetic din ţara noastră, totdată, fiind şi un instrument flexibil pentru a sprijini eforturile Guvernului în vederea obţinerii progreselor în implementarea Strategiei energetice a Republicii Moldova. Acestea presupun realizarea Planului de Acţiuni privind eficienţa energetică, pregătirea şi adoptarea legislaţiei prevăzute în matricea de politici, armonizarea legislaţiei primare şi secundare cu aquis-ul comunitar, promovarea eficienţei energetic şi a energiei regenerabile, dezvoltarea şi punerea în aplicare a mecanismelor de finanţare dedicate.
 
De asemenea, ministrul Economiei a subliniat că sectorul energetic este printre primele sectoare în Republica Moldova, în care acquis-ul comunitar este implementat cel mai mult, fapt ce rezultă şi din angajamentele Republici Moldova asumate în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice.
 
„Acest Program va da un impuls semnificativ pentru implementarea reformelor în sectorul energetic, sporirii securităţii livrărilor de energie, dezvoltării unui mediu mai eficient din punct de vedere energetic şi modernizării întregii ramuri”, a declarat Andrian Candu.
 
Prima tranşă din suportul bugetar în valoare de 13 mln. euro a fost transferată de la Comisia Europeană în bugetul de stat al Republicii Moldova în 2012, anul lansării Programului. Cea de a doua tranşă în valoare de 11,6 mln Euro a fost transferată în bugetul de stat în decembrie 2013, în baza raportului Misiunii de evaluare privind implementarea Matricei de Politici a Programului pentru anul 2012. În august 2014, Comisia Europeană a luat decizia cu privire la plata celei de a treia tranşe a suportului bugetar în sectorul energetic în valoare de 11,6 mln. euro, care va fi efectuată în toamna anului curent.
 
Potrivit Ministerului Economiei, prin intermediul acestui Program, din 2011, Comisia Europeană a alocat Republicii Moldova 42 600 000 euro ca suport financiar pentru diversificare energetică, conectarea la piața energetică a UE, precum și pentru promovarea eficienței energetice și a energiei regenerabile. Acest Program face parte din cele 5 operaţiuni de suport bugetar ale UE în valoare de peste 216 mln. euro, în curs de implementare în diverse sectoare ale economiei naţionale.
 
De asemenea, în acest an, Uniuinea Europeană a prelungit Programul încă pentru un an jumătate şi a alocat suplementar 10 milioane euro pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni pe segmentul Ungheni-Chișinău în scopul asigurării unei alternative de aprovizionare cu gaze a municipiului Chișinău, cel mai mare consumator de gaze din Republica Moldova. Aceasta plată suplimentară va fi efectuată în 2015.
 
Menţionăm că Guvernul Republicii Moldova a semnat la Bruxelles în decembrie 2011 un Acord de Finanţare prin care Comisia Europeană se angajase să acorde ţării noastră suport bugetar în valoare de 42,6 mln. euro în cadrul Programului „Suportul reformei în sectorul energetic”.