Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-09-03/executivul-a-aprobat-regulamentul-privind-modul-de-acordare-a-sprijinului-financiar-producatorilor-d-36394.html
Data: Sep 3, 2014 (19:30)

Executivul a aprobat Regulamentul privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor de fructe şi legume

Regulamentul stabileşte cerinţele faţă de persoanele care pot solicita acordarea sprijinului financiar, categoriile de produse pentru care se acordă sprijinul şi procedura de repartizare a resurselor financiare. Potrivit acestui document, statul va oferi compensaţii pentru comercializarea prunelor şi a merelor (soiuri de vară).
       
Volumul de producţie pentru care se va acorda ajutorul financiar constituie cca 100 mii de tone, dintre care 60 de mii de tone de mere, 40 mii de tone de prune. Pentru compensarea pierderilor suportate de agricultori, statul va acorda câte 1,5 lei pentru fiecare kilogram de mere comercializat, la prune – 1,2 lei per kilogram. Suma totală alocata de Guvern în acest scop este de 146 de milioane de lei. 

De acest suport vor beneficia producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care activează legal în calitate de întreprinzători în domeniu şi vor prezenta acte confirmative privind comercializarea producţiei către unităţile de procesare. Se vor oferi compensații pentru prunele comercializare până la 15 septembrie 2014 și merele vândute până la 30 septembrie. Ajutorul financiar va fi acordat prin intermediul Agenţiei pentru Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.