Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-08-08/avocat-din-ungheni-retzinut-de-cna-pentru-trafic-de-influentza-36115.html
Data: Aug 8, 2014 (19:00)

Avocat din Ungheni reţinut de CNA pentru trafic de influenţă

Un avocat din Ungheni a fost reţinut astăzi de către ofiţerii Direcţiei Generale Teritoriale „Nord” a CNA fiind suspectat de trafic de influenţă.

În fapt, apărătorul ar fi pretins 2 500 Euro de la un bărbat cercetat penal pentru viol, susţinând că ar avea influenţă asupra procurorului în gestiunea căruia se afla cauza penală şi că-l poate determina de acesta să claseze dosarul.

În rezultatul măsurilor speciale de investigaţie, reţinerea în flagrant delict a avut loc în biroul avocatului, după primirea banilor extorcaţi. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pe termen de 72 ore.

Potrivit CNA, o cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 Cod Penal. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime pînă la 80 000 lei.

10 avocaţi au fost investigaţi pentru acte de corupţie de către CNA de la începutul anului 2014.