Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-06-11/consultari-bilaterale-moldoruse-pe-marginea-regimului-comercial-se-desfa-oara-la-chi-inau-35303.html
Data: Jun 11, 2014 (11:35)

Consultări bilaterale moldo-ruse pe marginea regimului comercial se desfășoară la Chișinău

Viceprim-ministrul, Valeriu Lazăr, ministru al Economiei,  a avut astăzi o întrevedere cu delegația Federației Ruse, care participă la consultări la nivel de experți asupra cooperării comercial-economice bilaterale în contextul semnării de către Republica Moldova a Acordului de constituire a Zonei de comerț liber aprofundat și cuprinzător dintre R. Moldova și Uniunea Europeană (DCFTA).
 
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a declarat că Acordul de comerț liber va avea un impact puternic asupra economiei Republicii Moldova în sensul modernizării acesteia și creșterii standardelor de calitate, inclusiv prin oferirea de asistență tehnică și financiară. Totodată, ministrul Economiei a subliniat că, pe unele domenii, și Federația Rusă implementează standarde internaționale sau europene, care vor coincide cu cele utilizate de Republica Moldova.
 
„Nu intenționăm să ieșim din CSI, dimpotrivă vrem să lărgim relațiile de cooperare, în special, cu Federația Rusă, cu care avem economii complementare. Integrându-se într-o piață cu mare putere de cumpărare, cum este cea a UE dar și liberalizând comerțul cu Turcia, Republica Moldova reprezintă o oportunitate și pentru companiile rusești, pe care le invităm să investească în Moldova și să beneficieze împreună de regimurile comerciale preferențiale pe care le-am negociat”, a declarat Valeriu Lazăr.
 
Ministrul Economiei a informat că Chișinăul acordă o atenție specială respectării regulilor de origine a mărfurilor, pentru a preveni riscul reexporturilor ilegale de produse din alte țări.  Valeriu Lazăr și-a exprimat intenția de a stabili un mecanism de schimb de informații cu toate părțile interesate pentru a facilita relațiile comerciale și a răspunde îngrijorărilor exprimate anterior de Federația Rusă.
 
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, această este a doua rundă de consultări cu Federația Rusă, prima având loc în luna martie curent. Până la finele lunii iunie, urmează consultări similare cu Republica Belarus și Republica Kazahstan, invitațiile oficiale în acest sens fiind deja lansate.